|
primită de la domnul deputat Sergiu-Lucian Matei (Grupul parlamentar POT)
Cât timp trebuie să mai aşteptăm până când criminalii sunt prinşi şi cetăţenii acestei ţări se pot simţi în siguranţă?
Au trecut 14 zile de la crima odioasă din Mureş, în care o femeie a fost ucisă cu bestialitate şi incendiată, iar suspectul încă este liber. Două săptămâni în care statul a tăcut, iar Poliţia Română şi-a demonstrat, încă o dată, limitele.
Ne amintim cu groază de cazul de la Caracal, de cazul Mihaelei din Dâmboviţa, de Alexandra din Olt – toate exemple ale unui sistem care reacţionează târziu, prost şi fără empatie. Câte femei trebuie să mai moară, câţi copii trebuie să mai dispară, câte familii trebuie să mai trăiască în coşmarul nesiguranţei până când cineva îşi va asuma răspunderea?
Este inacceptabil ca în 2025, într-un stat european, un criminal să se poată sustrage de sub nasul autorităţilor timp de două săptămâni! Avem mijloace tehnice moderne, camere de supraveghere, baze de date interconectate – şi totuşi, Poliţia Română pare paralizată.
Mai grav este că, în timp ce un criminal periculos este liber, cetăţenii acestei ţări sunt urmăriţi pentru ce postează pe Facebook, pentru ce spun, pentru ce gândesc. Statul se mobilizează doar când vine vorba de a urmări opinii, nu infractori. E mai uşor să amendezi un protestatar decât să prinzi un ucigaş.
Iar ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, tace. Nu avem nicio declaraţie publică, nicio asumare, nicio direcţie. Tăcerea ministrului este o insultă adusă memoriei victimei şi o sfidare a tuturor celor care încă mai speră într-un stat funcţional. Când tace un cetăţean, e amendat. Când tace un ministru, e „responsabilitate politică”. Nu, domnule Predoiu, este complicitate prin inacţiune.
Solicit public demisia conducerii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş, precum şi a celor din vârful IGPR care au gestionat defectuos această anchetă. Iar dacă ministrul nu înţelege că lipsa de acţiune are un preţ, atunci cerem şi demisia sa.
Și întreb, retoric dar apăsat: Dacă victima era fiica unui politician, a unui procuror, a unui şef de poliţie – criminalul era tot în libertate după două săptămâni?
Tăcerea autorităţilor este sfidătoare. Indiferenţa este periculoasă. Incompetenţa este criminală.
Este timpul ca cei care nu-şi fac datoria să plece. Acum. Nu după următoarea crimă.
|