|
primită de la domnul deputat Cristian-Emanuel Cîmpan (Grupul parlamentar POT)
Ministerul Mediului nu poate bloca peste noapte accesul cetăţenilor la fonduri europene
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a lansat recent în consultare publică proiectele de ordin pentru modificarea ghidurilor specifice aferente finanţărilor din fonduri europene prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), inclusiv pentru apelul de proiecte intitulat „Sprijin pentru investiţii în noi suprafeţe ocupate de păduri”.
Modificarea esenţială propusă priveşte termenul-limită de depunere a cererilor de sprijin: în locul datei iniţiale de 23 ianuarie 2026, se avansează un termen semnificativ mai apropiat, respectiv 1 septembrie 2025.
Această schimbare, anunţată intempestiv, generează o situaţie profund nedreaptă. Am primit numeroase semnale din teritoriu, de la cetăţeni şi antreprenori care au deja proiectele finalizate, dar care au fost informaţi că Garda Forestieră nu mai primeşte dosare. Trebuie subliniat că procedura de pregătire şi depunere a unui dosar presupune un circuit birocratic de cel puţin 2-3 luni, ceea ce face imposibilă adaptarea la un termen devansat în asemenea condiţii.
Mai grav, sunt afectaţi oameni care au investit resurse financiare considerabile pentru a respecta cerinţele ghidurilor iniţiale: lucrări topografice şi cadastrale, cheltuieli juridice, consultanţă de specialitate, analize de teren. Toate aceste eforturi sunt acum puse în pericol de o modificare făcută „peste noapte”.
Consider inacceptabil ca un minister să propună schimbări care descurajează iniţiativa antreprenorială şi compromit încrederea cetăţenilor în predictibilitatea actului administrativ.
Solicit public Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor să menţină termenul iniţial de 23 ianuarie 2026 pentru depunerea proiectelor. Orice eventuale ajustări viitoare trebuie să fie realizate transparent, cu respectarea principiului predictibilităţii, a bunei credinţe şi a interesului cetăţenilor.
Într-o perioadă în care România are nevoie mai mult ca oricând de proiecte verzi, sustenabile şi de implicarea cetăţenilor responsabili, statul trebuie să fie un partener corect şi de încredere, nu un obstacol.
Funcţiile publice pe care le ocupăm sunt vremelnice, dar responsabilitatea faţă de oameni şi faţă de încrederea lor în instituţiile statului este permanentă.
|