Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Ecaterina-Mariana Szőke (afiliată Grupului parlamentar al PSD)
Amânarea Autostrăzii A8 condamnă din nou Moldova şi Galaţiul la izolare

Doamna deputat de Galaţi, Ecaterina-Mariana Szőke, a reacţionat la declaraţiile recente ale prim-ministrului Ilie Bolojan privind imposibilitatea începerii lucrărilor la Autostrada A8 în următorii doi ani, din cauza lipsei resurselor financiare.

„Este revoltător ca, după atâţia ani de promisiuni, să ni se spună acum că pentru Autostrada Unirii nu există bani. Pentru Galaţi şi pentru întreaga Moldovă, acest reprezintă o necesitate vitală. Fără A8, rămânem în continuare rupţi de restul ţării şi de reţelele europene de transport”, a declarat deputatul Szoke.
Parlamentarul de Galaţi a subliniat că lipsa unei infrastructuri moderne afectează direct dezvoltarea economică a regiunii şi şansele egale ale cetăţenilor. „Izolarea rutieră a Galaţiului şi a Moldovei înseamnă investiţii ratate, locuri de muncă pierdute şi tineri obligaţi să plece din regiune. Guvernul are datoria să găsească soluţii de finanţare, fie prin programe europene, fie prin credite internaţionale, dar să nu lase Moldova în urmă”, a adăugat aceasta.
Deputatul a anunţat că a adresat o întrebare parlamentară prim-ministrului Ilie Bolojan, prin care solicită un calendar realist pentru Autostrada A8 şi clarificări privind sursele alternative de finanţare. „Nu putem accepta ca Autostrada Unirii să fie amânată la nesfârşit. Am solicitat Guvernului să trateze Galaţiul şi Moldova ca parte integrantă a României şi să asigure dreptul cetăţenilor din această zonă la dezvoltare”, a mai precizat Ecaterina-Mariana Szoke.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:43