|
primită de la domnul deputat Tudor Ionescu (Grupul parlamentar SOS România)
Cinste Eroilor Pompieri!
Astăzi, 13 septembrie, sărbătorim Ziua Pompierilor din România, care nu sunt doar salvatori, ci şi eroi care au scris istorie cu sânge şi jertfă.
Din anul 1844, când a fost înfiinţată prima companie de pompieri la Bucureşti, şi până astăzi, ei au stat de veghe la siguranţa oamenilor, a satelor şi a oraşelor noastre.
Momentul care a rămas veşnic în conştiinţa naţională este 13 septembrie 1848 – Bătălia din Dealul Spirii, când pompierii români, conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu, au ţinut piept trupelor otomane. Atunci, pompierii nu au luptat doar cu focul, ci şi pentru onoarea şi demnitatea românească, dovedind că dragostea de Țară şi de libertate arde mai puternic decât orice flacără!
Astăzi, urmaşii acelor bravi luptători poartă aceeaşi uniformă şi aceeaşi datorie sfântă: să salveze vieţi. Fie că se luptă cu incendiile mistuitoare, cu apele revărsate, cu accidentele rutiere sau cu dezastrele naturale, pompierii intervin mereu primii, acolo unde viaţa atârnă de o clipă.
În lupta cu focul, fiecare secundă contează, iar pompierii români au învăţat să înfrunte pericolul cu sânge rece, curaj şi credinţă. Ei nu privesc înapoi, nu ezită, ci intră în flăcări cu gândul la datoria lor faţă de români.
Astăzi, România se poate baza pe pompierii săi, la fel cum s-a bazat în momentele grele ale istoriei. Ei sunt scutul viu al Naţiunii, cei care veghează la liniştea şi siguranţa familiilor noastre.
În faţa lor, ne plecăm cu respect, astăzi şi în fiecare zi! Cinste eroilor pompieri!
|