|
primit de la domnul deputat Alexandru-Paul Dimitriu (Grupul parlamentar al USR)
Proiect USR pentru reducerea birocraţiei companiilor şi degrevarea instanţelor de judecată
Deputatul USR Alexandru Dimitriu, membru al Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, a depus o iniţiativă legislativă pentru simplificarea procedurii de convocare a adunării generale a acţionarilor (AGA). Măsurile nu doar că vin în sprijinul acţionarilor/asociaţilor – inclusiv al statului, în cazul companiilor de stat -, dar ajută şi la degrevarea instanţelor de judecată.
„Acum, dacă ai doi acţionari, unul cu 90% şi altul cu 10 %, iar acţionarul majoritar vrea să schimbe administratorii, el trebuie să le ceară acestora să convoace AGA. Dacă aceştia nu convoacă AGA, singura variantă este să se ducă în instanţă şi să ceară instanţei să fie autorizaţi să convoace AGA. Prin proiect îmi doresc îndepărtarea acestor bariere anormale puse în calea exercitării voinţei acţionarilor şi asociaţilor. Vreau să elimin formalităţile lipsite de sens şi să degrevez rolul instanţelor de judecată, care sunt şi aşa supraaglomerate”, declară deputatul Alexandru Dimitriu.
Legea în vigoare obligă ca, în ipoteza în care acţionarii sau asociaţii îşi doresc să fie convocate adunări generale, aceştia să facă o solicitare către organele de conducere. Or, practica a arătat că sunt numeroase situaţii – inclusiv în cazul companiilor la care statul este acţionar majoritar – în care conducerea refuză solicitarea acţionarilor. În astfel de cazuri, acţionarii sunt nevoiţi să se adreseze instanţei de judecată pentru convocarea adunării generale.
„Este absurd ca voinţa acţionarilor sau asociaţilor să poată fi înfrânată de faptul că o structură de conducere nu doreşte să o pună în practică. Acum, aşa cum am văzut în cazul SALROM, acţionarul majoritar trebuie să dea în judecată structura de conducere pentru obligaţia de a face. Această aberaţie trebuie oprită şi asta face acest proiect de lege”, explică ministrul USR al Economiei, Radu Miruţă.
Proiectul USR simplifică procedura de convocare a AGA, permiţând acţionarilor ce reprezintă, individual sau împreună, cel puţin 30% din capitalul social să convoace adunarea acţionarilor. În această situaţie, dacă preşedintele CA, respectiv preşedintele directoratului lipseşte sau refuză să prezideze adunarea acţionarilor, aceasta va fi prezidată de acţionarul, respectiv reprezentantul acţionarului care a convocat adunarea acţionarilor.
În aceeaşi idee, asociaţii reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 50% din capitalul social vor putea convoca adunarea asociaţilor. În această situaţie, dacă administratorul lipseşte sau refuză să prezideze adunarea asociaţilor, aceasta va fi prezidată de asociatul, respectiv reprezentantul asociatului care a convocat adunarea asociaţilor.
|