|
primit de la preşedintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, doamna deputat Laura Gherasim (Grupul parlamentar AUR)
Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii a organizat, la Palatul Parlamentului, marţi, 30 septembrie 2025, o dezbatere naţională dedicată reformei legii penale, având ca obiectiv central prevenirea infracţionalităţii, asigurarea unei condamnări juste, vindecarea şi reintegrarea socială.
Context şi motivaţie
Iniţiativa vine ca urmare a creşterii numărului de petiţii din penitenciare adresate Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii. Împreună cu deputaţii, membri ai Comisiei şi personalul tehnic de specialitate, am organizat o serie de vizite aprofundate în unităţile penitenciare, din: Mărgineni, Târgşorul Nou, Poarta Albă, Galaţi, Giurgiu, Jilava, Rahova, Botoşani, Iaşi, Satu Mare, Slobozia, precum şi în unităţile spitaliceşti Jilava şi Rahova. În urma vizitelelor, Comisia a constatat supraaglomerarea penitenciarelor, lipsa condiţiilor de igienă, deficitul de personal operativ şi administrativ, insuficienţa personalului medical şi psihologic, expunerea cadrelor operative la riscuri fără protecţie adecvată, precum şi imposibilitatea actuală a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor de a respecta standardele europene prevăzute de jurisprudenţa CEDO.
Vizita în Penitenciarul de Femei Ploieşti - Târgşorul Nou, singura unitate de detenţie pentru femei din ţară evidenţiază lipsa unui medic ginecolog şi pediatru pentru mamele care cresc copii în penitenciare, afectând grav viaţa persoanelor vulnerabile.
Membrii Comisiei au purtat discuţii cu sute de deţinuţi şi au verificat minuţios condiţiile de detenţie. Împreună cu personalul administrativ şi operativ al penitenciarelor, medici, psihologi, avocaţi specializaţi, magistraţi, reprezentanţi ai ministerelor de resort am analizat problemele reale pentru a identifica soluţii legislative corecte, aplicabile şi sustenabile pentru instituţii, în contextul lipsei soluţiilor bugetare, cu unicul scop de a proteja cetăţenii şi a promova aplicarea corectă a legilor.
Ne aflăm într-un moment de mare responsabilitate publică. Reforma legii penale nu priveşte doar legislaţia sau problemele identificate, ci însăşi felul în care construim siguranţa şi normalitatea în societatea românească. Reforma propusă vizează protecţia reală a cetăţenilor, respectarea drepturilor fundamentale ale tuturor persoanelor şi a demnităţii umane.
Proiectul de modificare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
Proiectul de modificare a Legii nr. 254/2013 urmăreşte alinierea legislaţiei execuţional-penale la standardele europene şi internaţionale. Este nevoie de eficientizarea justiţiei.
Dezbaterea organizată de către Comisie vizează întregul cerc de consecinţe sociale ale infracţionalităţii, promovând o abordare preventivă, umană şi pragmatică, începând cu reîntoarecerea la bazele educaţiei pentru prevenirea infracţionalităţii şi respectul pentru demnitate umană şi lege.
România are nevoie de instituţii ferme şi fundamentate pe principii moral-instituţionale şi legi clare pentru cetăţeni. În ceea ce priveşte detenţia în custodia statului, nu distrugem oameni. Salvăm şi redăm societăţii toţi cetăţenii care vor trăi printre noi respectând legea şi valoarea umană. Comisia urmăreşte să identifice şi să prevină orice formă de abuz instituţional, care se impune a fi aspru sancţionat.
Prin Parlamentul României trebuie să se dezbată toate temele de interes public, chiar şi atunci când sunt incomode. Din respect pentru cetăţeni, alegem să ascultăm şi să dezbatem, înainte să legiferăm. Trebuie să întărim respectarea legii în România.
Rostul unei comisii parlamentare şi al Parlamentului României, ca for suprem al dezbaterii, se susţine prin studiu, muncă, implicare, competenţă şi respect pentru demnitatea umană, stat şi lege justă şi toate instituţiile poartă responsabilitatea vieţii românilor.
Legile trebuie sa fie gândite cu respect pentru adevăr. Toţi cetăţenii României au aceleaşi drepturi fundamentale, indiferent de statut şi au obligaţia morală de a preveni şi repara răul făcut, prin valorificarea experienţei noastre.
Obiectivele reformei
Obiectivele reformei: reîntoarcerea la bazele educaţiei pentru prevenirea infracţionalităţii, respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor private de libertate, îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie, acces real la sănătate la un standard uman, identificarea soluţiilor reale pentru reintegrarea socială, protejarea şi respectarea cadrelor operative care supraveghează persoanele private de libertate care sunt în custodia statului.
O reformă este reală doar prin acord comun cu toţi reprezentanţii ministerelor, a instituţiilor abilitate. Dialogul cu persoanele private de libertate este necesar pentru a evita abuzul instituţional şi acoperă toate domeniile sociale.
Analizând toată cazuistica problemelor, Comisia a organizat dezbaterea pentru reforma legii penale în Sala Drepturilor Omului, cu ocazia Zilei Internaţionale a Nonviolenţei, pentru a aşeza la masa dialogului toate instituţiile abilitate.
Justiţia nu poate asigura respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor şi Constituţia României fără un protocol clar interministerial şi interinstituţional. Ministerul Justiţiei trebuie să colaboreaze real cu toate ministerele de resort, ANP şi DGASPC-uri, pentru îndeplinirea obiectivului final: protecţie reală şi siguranţă pentru societatea civilă. Fără acest obiectiv, justiţia riscă să eşueze în România.
Este însă mai înţelept şi mai just să prevenim faptele decât să reparăm răul după ce a fost făcut. Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii ascultă toate opiniile, inclusiv ale celor care au trăit experienţa penitenciarelor, pentru a reflecta consultarea publică extinsă şi a analiza experienţele şi problemele semnalate. Deformarea realităţii prin gândiri eronate, nefundamentate moral, legal şi instituţional, nu serveşte nici adevărului, nici interesului public.
La dezbatere au participat:
Instituţia Avocatul Poporului
Renate Weber
Reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP):
Geo Bogdan Burcu, director general ANP
Ioana Mihaela Morar, director general adjunct ANP
Ana-Maria Culai, director Direcţia Supraveghere Medicală (ANP)
Marius-Mugurel Staicu, director Direcţia Siguranţa Deţinerii (ANP)
Cristina-Manuela Cernat, director Direcţia Reintegrare Socială (ANP)
Cornel Răduţă, director Penitenciarul Bucureşti-Rahova
Cristina Teoroc, director Penitenciarul Bucureşti-Jilava
Emanuela Claudia Avram, director Penitenciarul de Femei Ploieşti – Târgşorul Nou
Marian Valentin Aldea, director Penitenciarul Mărgineni
Deputaţi, membri ai Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor (Camera Deputaţilor):
Simona Ilie Macovei, deputat
Ciprian-Doru Rigman, deputat
Daniel-Cătălin Ciornei, deputat
Lucian-Nicolae Andruşcă, deputat
Parlamentari – Senat şi Camera Deputaţilor:
Gianina Șerban, deputat – vicepreşedinte Camera Deputaţilor
George-Nicolae Simion, deputat
Codruţa Corcheş, deputat
Cristina Dascălu, deputat
Liviu-Bogdan Ciucă, deputat
George-Mihail Neamţu, deputat
Nicolae Vlahu, senator
Nicolae Păun, deputat
Monica Iagăr, deputat
Eduard Koler, deputat
Reprezentanţi ai ministerelor şi instituţiilor publice:
Ioan Turc, secretar de stat, Ministerul Justiţiei
Dragoş Panaitescu, director adjunct, Direcţia Elaborare Acte Normative (MJ)
Denisa Vlad, personal de specialitate juridică (MJ)
Francis Gal, subsecretar de stat, Ministerul Muncii
Cristina Marin, reprezentant Ministerul Educaţiei
Raduly Robert Kalman, reprezentant Ministerul Finanţelor
Stănică Sorin, reprezentant MAI
Mihaela Ungureanu, director general DGASPC Sector 3
Secretar de stat, Ministerul Sănătăţii (lipsă reprezentant)
Reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale şi ONG:
Adrian Neagoe, vicepreşedinte Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare
Cosmin Dorobanţu, preşedinte Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor
Florin Șchiopu, preşedinte Federaţia Sindicatelor din Sistemul Penitenciar
Roxana Ioniţă, preşedinte Organizaţia de Femei FSA-NP
Adrian Buşu, reprezentant ONG
Andrei Traian Brie, preşedinte ATOP Vâlcea
Cosmin Dorobanţu, vicepreşedinte ONG
Iulian Svasta, preşedinte Fundaţia Svasta
Experţi şi consultanţi:
Silvia Uscov, avocat
George Coca, avocat
Tudorel Butoi, profesor universitar (psihologie judiciară)
Gabriela Groza, avocat
Valentin Florin Ursache, deţinut în Pentenciarul Bucureşti-Jilava prin programul Phoenix, exemplu de bună practică administrative.
Alte persoane invitate:
Elena Udrea, fost ministru
Avocaţi şi specialişti în domeniile vizate
Raport Final al Comisiei elaborat pentru asigurarea transparenţei decizionale faţă de cetăţeni
Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii
Camera Deputaţilor – 30 septembrie 2025
Dezbatere privind Reforma Legii Penale
Preambul moral şi instituţional
Această dezbatere are ca scop reformarea reală a legii penale, pornind de la constatarea că viaţa şi libertatea sunt valori supreme, iar statul are obligaţia de a le ocroti prin măsuri concrete.
I. Prevenirea infracţionalităţii: prevenţia începe cu reîntoarcerea la educaţia în familie, unde copilul parcurge bioinstinctual procesul de umanizare, prin corectarea deficienţelor educaţionale. Până la vârsta de 14 ani copilul trebuie să primească educaţia cuvenită în familie, cu limite clare şi responsabilitate.
Pilonii operativi:
Corectarea exceselor comportamentale de către părinţi prin stabilirea limitelor formative care vor sădi şi dezvolta mecanismul abţinerii de a face un rău. Pornirile greşite trebuie corectate în familie.
Educaţia şcolară prin parteneriat şcoală-familie. Reintroducerea şedinţelor cu părinţii lunar, unde ochii părinţilor sunt deschişi spre responsabilitatea educării.
2. Revenirea la normalitate prin intervenţia statului
Criminalitatea este o alarmă la normalitate. Răspunsul este impunerea normalităţii prin educaţie care va cultiva autocontrolul agresivităţii şi disciplina conduitei de amânare, pentru a evita drumul către comiterea de infracţiuni.
Pilonii operativi:
Programe educaţionale pentru amânarea gratificării, ocuparea timpului cu activităţi sportive.
Activarea tuturor bazelor sportive de masă, corectarea orarelor şcolare pentru a avea copii ( viitori cetăţeni ) sănătoşi şi echilibraţi mintal.
Structurile antidrog cu competenţe clare trebuie să fie ferme şi eficiente.
Combaterea criminalităţii violente este prioritară.
Pentru protejarea copiilor şi prevenirea influenţelor exterioare care favorizează consumul de droguri, este nevoie de implementarea unor măsuri active de intervenţie şi prevenţie în proximitatea unităţilor şcolare. Razii tematice cu scopul de a elimina sursele şi a identifica persoanele care pot atrage elevii spre consum, precum şi asigurarea unui climat de securitate perceput real de către elevi şi cetăţeni.
Această schimbare include şi atitudinea faţă de poliţistul comunitar, care este parte din societate. Trebuie să învăţăm să colaborăm cu el, să îi oferim informaţii şi sprijin pentru prevenirea răului social. Se impune desprinderea de concepţia de „gardian public” şi consolidarea ideii de poliţie metropolitană, integrată în comunitate. Este necesară exigenţa în selecţie şi audit periodic al integrităţii, pentru evitarea abuzului instituţional.
Poliţia comunitară şi de ordine publică trebuie să inspire respect prin conduită, uniformă, ţinută impecabilă şi toate semnele exterioare, şi să redea elevilor şi societăţii sentimentul real de siguranţă pe străzi.
Intervenţia echipelor de siguranţă si ordine publică trebuie să fie fermă, vizibilă, la vedere, nu ezitantă, pentru ca cetăţeanul să se simtă în siguranţă. Statul are obligaţia să confere protecţie şi siguranţă inclusiv prin utilizarea forţei, conform legii, care trebuie să descurajeze pe cei care ar dori să încalce legea. Trebuie să colaborăm şi să respectăm ordinea publică prin respectul faţă de uniforma legii.
Crearea, la nivel de judeţ, a campusurilor preventiv restrictive cu sprijinul administraţiei locale, fără statut de detenţie, cu supraveghere şi consiliere specializată, pentru o perioadă determinată şi suficientă pentru revenirea la comportamente normale.
3. Revenirea la normalitate prin intervenţia comunităţii şi responsabilitatea comunitară de a sancţiona comportamentele indezirabile, răspunzând la întrebarea Cine sunt infractorii? Părinţii, vecinii, copiii, colegii noştri care au greşit. Orice om care a greşit îşi va ispăşi pedeapsa, dar are dreptul a de se reabilita şi de a fi reintregrat în societate.
4. Obligaţiile statului
Statul are obligaţia de a ocroti viaţa şi libertatea prin măsuri concrete, de a preveni infracţionalitatea, de a asigura o condamnare justă, de a facilita vindecarea şi reinserţia socială, precum şi de a garanta revenirea la normalitate.
II. Condamnare justă/ Detenţie/Muncă
Pedeapsa trebuie să intimideze şi să prevină repetarea infracţiunilor.
Componenta juridică a sancţionarii prin detenţie se încheie odată cu condamnarea. Statul trebuie să asigure custodia şi reinserţia prin politici interministeriale cu respectarea tuturor drepturilor fundamentale.
Detenţia nu este pensiune. Munca deţinuţilor este DATORIE SOCIALĂ compensatorie pentru răul făcut societăţii. Eşti dator să repari, eşti dator să îndrepţi.
Norme clare de muncă: criterii cuantificabile, pontaj, receptarea muncii.
Administraţiile publice trebuie să creeze compartimente de reintegrare şi calificare.
ANP: revizuirea şi valorificarea patrimoniului penitenciarelor.
III. Reforma instituţiei liberării condiţionate
Liberarea condiţionată nu reprezintă un drept automat sau o recompensă şi trebuie acordată doar atunci când persoana a reparat prejudiciul cauzat statului şi victimei şi a demonstrat, prin comportament şi atitudine, un proces real de reabilitare.
Necesitatea criteriilor cuantificabile: parametrii trebuie stabiliţi clar, condiţiile să fie prevăzute în lege şi detaliate prin regulamente, astfel încât soluţia unei cereri de liberare să fie predictibilă 100%.
Eliminarea arbitrarului: decizia de liberare nu trebuie să depindă de aprecieri subiective sau formulări vagi, de tipul „durata executată a pedepsei nu a fost suficientă pentru îndreptare”, evaluarea trebuie să fie cuantificabilă, obiectivă şi verificabilă.
Adaptarea la realităţile actuale: sistemul pedepselor trebuie să fie ajustat vremurilor prezente pentru a sprijini reinserţia reală a condamnatului.
Diversificarea modalităţilor de executare a pedepsei, inspirată din modelele funcţionale din Grecia, Italia şi Norvegia, ar putea aduce beneficii semnificative.
IV. Vindecare şi reinserţie socială
Educaţia prin muncă şi imitarea comportamentelor pozitive.
Intensificarea muncii tuturor persoanelor private de libertate pentru persoanele apte pentru orice formă de muncă şi activarea factorilor de integritate în rândul deţinuţilor.
Programe de reconciliere şi justiţie restaurativă (muncă în folosul comunităţii, mediere supravegheată).
Validarea publică a schimbării, rapoarte anuale şi transparenţă.
V. Revenirea la normalitate
Această reformă penală este un demers complex şi necesită implicarea reală a tuturor instituţiilor. Poziţia socială, rangul politic sau demnităţile în statul român nu contează atunci când greşeşti. Plăteşti în faţa legii. Experienţa penitenciarului rămâne o realitate dură care trebuie ascultată şi înţeleasă pentru a preveni abuzurile şi pentru a întări respectul faţă de lege. Comisia apreciază participarea şi implicarea totală a celor prezenţi la eveniment. Efortul comun, pragmatismul şi abordarea umană cu respect faţă de cetăţeni, întăresc încrederea românilor în instituţiile statului.
|