Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

Faţada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în culoarea verde, joi, 9 octombrie, între orele 18.30 – 24.00, pentru a marca Ziua europeană a donării şi transplantului de organe (European Day for Organ Donation and Transplantation – EODD).

Acţiunea are loc cu sprijinul Comisiei pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor, la solicitarea Agenţiei Naţionale de Transplant.
Evenimentul face parte din campania europeană de promovare şi conştientizare privind donarea de organe. Iluminarea Palatului Parlamentului în verde va avea loc simultan cu alte capitale europene, subliniind importanţa solidarităţii şi a gestului altruist al donării.
Conform recomandărilor europene, campaniile publice de informare au un rol esenţial în sensibilizarea populaţiei şi în creşterea numărului de donatori, reducând rata de refuz a familiilor.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:13