|
primită de la doamna deputat Rodica Plopeanu (neafiliat)
Iniţiativă legislativă pentru completarea şi modificarea
Legii nr. 26/2024 privind ordinul de protecţie
Astăzi nu vorbim doar despre o modificare legislativă. Vorbim despre o realitate dureroasă cu care se confruntă sute de părinţi şi copii în România — şi despre responsabilitatea noastră de a transforma aceste realităţi în politici publice care protejează viaţa şi demnitatea.
Această iniţiativă legislativă nu vine din birouri, ci din viaţa reală. A fost născută din sesizările insistente ale părinţilor, din hotărârile judecătorilor care s-au lovit de limitele legii şi din vocile organizaţiilor care apără victimele violenţei domestice. Nu este o propunere „tehnică”, ci un răspuns concret la o întrebare simplă şi tulburătoare: Cum poate un copil să fie protejat, dacă statul permite ca agresorul să controleze banii destinaţi acelui copil?
Legea nr. 114/2023 a făcut un pas important prin interzicerea încasării alocaţiei de stat de către părintele agresor. Însă alocaţia nu este singura prestaţie socială de care depind aceşti copii. Ce facem cu indemnizaţia de creştere a copilului? Cu alocaţia pentru susţinerea familiei? Cu indemnizaţia de handicap? Le lăsăm, în continuare, pe mâna celui care face rău?
Prin acest proiect de lege propunem un mecanism simplu, dar esenţial: instanţa care emite ordinul de protecţie va putea decide, din oficiu, care dintre părinţi este îndreptăţit să încaseze toate prestaţiile sociale destinate minorului. Și, cel mai important, decizia va fi comunicată instituţiilor de plată în termen de maximum 3 zile lucrătoare, astfel încât măsura să fie aplicată imediat.
Această lege nu adaugă costuri bugetare. Nu schimbă cuantumuri. Nu creează noi prestaţii. Doar redirecţionează ceea ce statul deja oferă — către părintele care protejează, nu către cel care controlează şi abuzează.
Și nu este o chestiune de eficienţă administrativă. Este o chestiune de dreptate. Este despre a ne ridica la înălţimea principiului constituţional al interesului superior al copilului. Este despre a închide o portiţă periculoasă prin care violenţa domestică se prelungeşte economic, chiar şi după ce a fost recunoscută juridic.
În faţa acestor realităţi, nu putem rămâne neutri. Pentru că, atunci când vorbim despre copii, neutralitatea nu este echidistanţă — este complicitate.
Vom publica proiectul pe site-urile oficiale pentru consultare publică şi vom continua dialogul cu toate părţile implicate. Avem nevoie de sprijinul tuturor — al colegilor parlamentari, al ministerelor de resort, al societăţii civile şi al fiecărui cetăţean care înţelege că protecţia copilului nu este un moft, ci o obligaţie morală şi legală.
Aceasta nu este doar un simplu text de lege. Este un act de asumare.
Și e timpul să-l facem!
|
