|
primită de la doamna deputat Codruţa-Maria Corcheş (Grupul parlamentar POT)
Câini abandonaţi în suferinţă la Adăpostul public din Reşiţa, fiinţe vii tratate ca deşeuri, în indiferenţa autorităţilor
În data de 21 octombrie 2025, am efectuat o vizită la Adăpostul public pentru câini situat pe drumul dintre Reşiţa şi Lupac – un loc care, în teorie, ar trebui să ofere protecţie şi grijă animalelor fără stăpân.
În realitate, am găsit un infern, un loc al durerii, al fricii şi al morţii lente şi sigure.
Câini emaciaţi, scheletici, slăbiţi de foame, frig şi suferinţă, ţinuţi în cuşti insalubre, printre fecale, fără hrană, fără tratament medical, fără aşternut, apa îngheţată, dormind direct pe betonul rece, tremurând de frig şi de teamă, cu priviri disperate care păreau să strige fără cuvinte: „Ajută-mă!”
În ţarcuri erau câini adulţi cazaţi împreună cu pui fără mame, pui morţi, câine adult care mânca dintr-un pui de foame, în timp ce medicul veterinar al adăpostului stătea în maşină la căldură fără să intervină. În incinta adăpostului, şobolanii mişunau nestingheriţi. Un miros insuportabil, un vacarm al durerii, o scenă de cruzime inumană, în care viaţa nu mai are nici o valoare.
Și tot acest loc al suferinţei este susţinut din bani publici, din banii noştri, ai contribuabililor, tocmai ca acele animale să aibă hrană, apă, îngrijire şi un minim de demnitate şi confort. În schimb, am plătit cu banii noştri durerea lor, frigul, foamea şi moartea. O instituţie care ar trebui să protejeze vieţi este întreţinută, în realitate, pentru a le distruge. Este o insultă adusă bunului-simţ, legii şi compasiunii.
Ca deputată de Timiş, dar mai ales ca om, refuz să accept ca asemenea atrocităţi să se petreacă într-o instituţie finanţată de statul român. Acest loc nu este un adăpost. Este o ruşine a României, o dovadă a nepăsării autorităţilor şi a eşecului sistemului care ar trebui să protejeze fiinţele fără glas.
Am constatat încălcări flagrante ale Legii nr. 205/2004 şi O.U.G. nr. 155/2001: lipsă de transparenţă privind capturarea şi evidenţa animalelor, nerespectarea normelor minime de igienă şi siguranţă, absenţa totală a îngrijirilor medicale şi a controlului veterinar. În urma vizitei, adăpostul public a fost sancţionat cu peste 17.000 de lei, dar o amendă nu poate spăla sângele şi suferinţa din acele cuşti.
Mai grav este că această amendă este plătită tot din banii noştri, din bugetul local. Cu alte cuvinte, cetăţenii sunt obligaţi să achite nota de plată pentru cruzimea şi incompetenţa celor care ar trebui să apere legea şi viaţa acestor animale.
Cer demisii imediate şi declanşarea unei anchete penale pentru toţi cei responsabili: de la administrator şi medicul veterinar până la reprezentanţii autorităţilor locale care au închis ochii.
Durerea mea a fost amplificată de o veste cumplită. În timpul vizitei am găsit un pui de căţel care suferea de prolaps rectal fără a i se aplica vreun tratament. A doua zi, acest căţel şi-a găsit un adoptator, dar din păcate a murit. Cum este posibil aşa ceva într-un adăpost public care ar trebui să ocrotească, nu să ucidă?
Fac apel la Biroul pentru protecţia animalelor, Ministerul Afacerilor Interne şi ANSVSA să intervină de urgenţă. Nu mai este timp pentru promisiuni. Este nevoie de acţiune, transparenţă şi responsabilitate.
Cer închiderea imediată a adăpostului public de la Reşiţa, pedepsirea celor vinovaţi şi o reformă profundă a modului în care sunt gestionate animalele fără stăpân în România.
Solicit măsuri urgente şi concrete:
Publicarea transparentă a datelor privind fiecare câine capturat şi destinaţia finală a acestuia;
Supraveghere video permanentă şi acces public online în toate adăposturile din România;
Excluderea din sistem a oricărui angajat implicat în abuzuri, neglijenţă sau falsificări;
Crearea unui fond naţional pentru sterilizări gratuite, pentru a opri lanţul abandonului;
Înăsprirea sancţiunilor penale pentru cruzime faţă de animale.
Câinii nu pot vorbi. Dar noi putem. Și avem datoria să o facem.
Fac apel la toţi cetăţenii, la organizaţiile de protecţie a animalelor şi la întreaga societate civilă: nu mai întoarceţi privirea. Fiecare clipă de tăcere lasă o altă viaţă să se stingă în chinuri.
Să ne unim vocile pentru aceste suflete nevinovate, care cer doar un strop de compasiune şi dreptul la viaţă.
|