|
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (neafiliat)
Scutirea de impozit pe veniturile din salarii pentru părinţii care cresc doi sau mai mulţi copii, o iniţiativă legislativă pentru viitorul familiilor din România
Deputatul Raisa Enachi a depus, astăzi, în Parlament un proiect de lege prin care se propune scutirea de la plata impozitului pe venitul din salarii pentru persoanele care au în întreţinere cel puţin doi copii.
Măsura se aplică părinţilor biologici, părinţilor adoptatori, tutorilor legali, precum şi persoanelor desemnate care au copii în plasament familial. Sunt incluşi şi părinţii singuri, iar copilul este considerat aflat în întreţinere până la vârsta de 25 de ani, dacă urmează o formă de învăţământ superior acreditată.
Proiectul stabileşte un plafon anual de venit de până la 150.000 lei pentru fiecare contribuabil care poate beneficia de această scutire.
„Atunci când venitul unei familii abia ajunge pentru facturi şi mâncare, decizia de a avea copii devine tot mai dificilă. De aceea, am adus în Parlament o propunere care să lase mai mulţi bani în buzunarul părinţilor care cresc doi sau mai mulţi copii. Măsura este una de echitate şi de sprijin real pentru familiile din România”, a declarat deputatul Raisa Enachi.
România se confruntă cu cea mai gravă criză demografică din ultimul secol, natalitatea este în scădere, populaţia îmbătrâneşte, iar veniturile multor familii nu mai acoperă cheltuielile de bază. În aceste condiţii, sprijinirea directă a părinţilor devine o prioritate naţională.
„Ceea ce astăzi ia statul prin impozit ar trebui să rămână în casa părinţilor, pentru hrană, şcoală, îmbrăcăminte sau medicamente. Este o măsură care va susţine mulţi părinţi salariaţi şi, totodată, economia naţională prin creşterea consumului intern”, a adăugat Raisa Enachi.
Iniţiativa legislativă are nu doar un impact imediat, ci şi o miza strategică pe termen lung, consolidarea clasei de mijloc, creşterea natalităţii şi asigurarea stabilităţii sociale.
„O ţară fără copii nu are viitor. Statul trebuie să fie un partener al părinţilor, nu doar un colector de taxe. Dacă vrem să avem viitor, trebuie să susţinem concret familiile care aleg să aducă pe lume copii, nu prin promisiuni, ci prin măsuri clare, cu efect real în viaţa lor de zi cu zi”, a subliniat deputatul.
Țări europene precum Polonia şi Ungaria au demonstrat că politicile fiscale de sprijin pentru familii pot aduce rezultate semnificative. România trebuie să urmeze acest exemplu, prin măsuri curajoase şi responsabile, care să ofere părinţilor siguranţa că pot creşte copii într-un mediu demn şi stabil. „Această propunere legislativă este despre viitorul României şi despre dreptul fiecărui copil de a creşte într-o familie care are resursele necesare pentru a-i oferi siguranţă, educaţie şi demnitate”.
|