|
primită de la domnul deputat Adrian Mocanu (Grupul parlamentar al PNL)
Sistemul public de sănătate din România nu-i poate proteja nici măcar pe medicii dedicaţi profesiei lor
Deputatul PNL de Buzău, Adrian Mocanu, critică în termeni foarte duri pasivitatea factorilor de decizie din sectorul de sănătate, apreciind că deficitul cronic de medici din spitalele de stat aduce prejudicii uriaşe nu numai pacienţilor, care primesc asistenţă medicală cu dificultate şi cu mari întârzieri, ci şi medicilor care au ajuns să se stingă la locul de muncă, din cauza epuizării:
”Buzăul este marcat zilele acestea de emoţia puternică produsă de moartea unui alt medic tânăr, cauza cea mai probabilă fiind epuizarea. Din păcate, nu este primul caz al unui medic care sfârşeşte, la locul de muncă, din cauza suprasolicitării, a nopţilor nedormite şi a gărzilor nenumărate! Tot anul acesta am mai avut tragedii similare la Iaşi sau la Constanţa, iar, în anii trecuţi, la Giurgiu, Dâmboviţa sau Botoşani. Chiar dacă avem date precise furnizate de Colegiul Medicilor din România, care ne spun că un număr uriaş de medici români sunt suprasolicitaţi şi epuizaţi fizic, eu nu am constatat că s-au luat măsuri concrete la nivelul Ministerului Sănătăţii, astfel încât situaţia să se îmbunătăţească, iar pe locurile vacante să fie aduşi medici tineri.
Cred că judeţul Buzău conduce în mod detaşat la nivel naţional în privinţa deficitului de medici pe aproape toate specializările medicale, precum şi în privinţa medicilor de familie. Din ultimele date pe care le-am obţinut de la Ministerul Sănătăţii rezultă că numai la Spitalul Judeţean avem nevoie de cel puţin 45 de medici specialişti, la Râmnicu Sărat 44 de posturi de medici sunt vacante, la nivelul celorlalte unităţi spitaliceşti din judeţ lipsesc încă 89 de medici specialişti şi ne lipsesc aproape 50 de medici de familie. În aceste condiţii, sistemul medical buzoian cade în sarcina unui număr foarte mic de medici din judeţ, unii în pragul pensionării, aceştia muncind până la epuizare, iar pacienţii fiind evident afectaţi.
Mă bucur că în pachetul doi de reforme al Guvernului Bolojan s-au adoptat mai multe măsuri pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale, însă, cred că trebuie să găsim rapid soluţia cea mai bună pentru a atrage tinerii care termină facultăţile de medicină din România ca să profeseze în spitalele din ţara noastră. Cu siguranţă că asemenea tragedii nu fac mai atractivă cariera de medic în România. Cu toate acestea, s-a investit foarte mult în ultimii ani în infrastructura medicală de stat şi, fără medici bine pregătiţi, nu putem avea servicii medicale ca în ţările dezvoltate.”
|