|
primită de la domnul deputat Gheorghe-Petru Pîclişan (neafiliat)
Nu mai vrem medici care mor la datorie
Când un medic moare în timpul gărzii, nu e o simplă tragedie. E dovada dureroasă că sistemul care ar trebui să salveze vieţi a ajuns să le consume.
Doctoriţa Ștefania Szabó a murit în camera de gardă. Într-un loc care ar fi trebuit să-i ofere siguranţă, sprijin şi respect. A murit singură, epuizată, într-o linişte care ne acuză pe toţi.
Pentru că, în realitate, mulţi medici trăiesc la limită.
Muncesc 24, 36 de ore fără pauză, dorm în scaune, mănâncă pe fugă, se întorc la familie
pentru câteva ore, apoi revin la spital. Îşi cară în spate nu doar bolnavii, ci şi neputinţa unui sistem
care i-a învăţat să tacă şi să reziste.
Dar până când?
Până când vom mai confunda dăruirea cu sacrificiul?
Până când vom glorifica „eroii din linia întâi” doar după ce îi pierdem?
Nu mai putem rămâne spectatori. Trebuie să schimbăm sistemul care îşi epuizează salvatorii.
Să vorbim deschis despre burnout, despre stresul cronic, despre lipsa de odihnă şi despre
tăcerea care ucide. Să impunem limite reale pentru gărzi, perioade obligatorii de refacere şi programe
de sprijin psihologic pentru personalul medical.
Nu cerem privilegii. Cerem respect şi viaţă pentru cei care au jurat să le apere pe ale
noastre.
Un medic care moare în gardă nu e o statistică. Este un strigăt de ajutor.
Și dacă nu-l auzim acum, data viitoare ar putea fi altcineva.
Alt medic. Alt spital. Alt nume. Aceeaşi durere.
România trebuie să decidă: vrea medici vii sau eroi pierduţi?
Pentru Ștefania Szabó. Pentru toţi medicii care nu mai au putere să ceară ajutor.
Pentru viaţă, nu pentru tăcere.
|
