|
primită de la doamna deputat Andreea-Petronela Cîmpianu (Grupul parlamentar SOS România)
Gafă sau minciună vinovată
Este incredibil câtă imaturitate diplomatică, câtă lipsă de demnitate profesională poate demonstra iarăşi ministrul nostru de externe.
Doamna Țoiu ar trebui să se retragă undeva la Techirghiol şi să facă băi de nămol, nu să încurce scena diplomaţiei externe româneşti. Ce să înţelegem noi din bâlbele dumneaei? Că nu este competentă profesional? Asta a demonstrat-o deja. Că nu ştie să facă un rezumat al unei întâlniri de lucru sau că are probleme teribile cu memoria?
Declaraţia doamnei Țoiu, cum că s-a agreat continuarea prezenţei trupelor americane pe teritoriul nostru, nu a fost decât fie o minciună dictată, fie o altă gafă monumentală. Câte gafe mai trebuie să suportăm stimată doamnă ministru, până când ne veţi lipsi de prezenţa dumneavoastră şi veţi demisiona?
A fost clar din momentul în care aţi fost convocată pe neaşteptate că nu vor fi prea bune veştile pe care le veţi primi. Aţi minţit apoi lăsând să se înţeleagă că în relaţia cu partenerul strategic nu s-a schimbat nimic. Era de înţeles că Statele Unite nu vor rămâne indiferente la minciunile, trădările şi ofensele în formă continuată pe care politicienii noştri le comit de la începerea mandatului preşedintelui Trump. Cea mai nouă achiziţie a domnului Nicuşor Dan este doamna Oana Gheorghiu, cea care nu demult îi numea pe preşedintele Trump şi pe JD Vance drept “ doi golani”. Dumneaei face parte în acest moment, dupa doamna Țoiu, din galeria de PERSONAJE politice , care, mai mult ca sigur, au impresia că se joaca de-a uite politica, nu e politica.
Întrebarea care se pune acum este: a făcut, oare, doamna Țoiu vreo gafă la Washington care să fi dus la această decizie a americanilor? Indiferent de ceea ce a stat la baza acestei decizii, este încă un semnal, după Visa Weaver, că România a ajuns total lipsită de importanţă strategică pentru SUA, astfel încât trupele retrase nu indică decât că, în Europa, Polonia este mult mai importantă decât România.
Și să nu uităm că Marea Neagră este un obiectiv deosebit de important pentru Rusia, iar noi avem nişte zăcăminte de gaze acolo şi că există riscul ca noi să nu mai fim capabili să ne putem folosi de acele rezerve. Rusia a fost şi rămâne în continuare interesată de ieşirea la Marea Neagră, pentru că intuieşte probabil că acesta este exact jocul pe care încearcă să îl facă fostele mari puteri din Europa, Franţa şi Germania, şi anume, să o izoleze de ieşirea la Marea Neagră. Cu alte cuvinte, oricât ar încerca Europa să fie cu un pas înaintea Rusiei, nu face altceva decât să fie pionul dintre Statele Unite şi Rusia.
|