Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Gianina Șerban (Grupul parlamentar AUR)
România nu va accepta experimentele ideologice impuse de la Bruxelles!

„României i s-a „recomandat” să recunoască identitatea de gen. Cu alte cuvinte, ni se cere să aruncăm la gunoi valorile noastre, credinţa noastră, familia noastră.

Cine sunt aceşti birocraţi europeni care cred că pot dicta României ce să creadă, cum să-şi educe copiii şi cum să-şi redefinească sexul? România nu e laboratorul nimănui! Nu vom lăsa pe nimeni să transforme ţara noastră într-un câmp de testare pentru ideologii bolnave importate din Occident.
Această aşa-zisă recomandare a ECRI este, în realitate, o presiune politică menită să forţeze România să adopte o agendă străină de tradiţia, istoria şi credinţa poporului român. Este o insultă la adresa majorităţii covârşitoare a românilor care cred în familie, în morală, în normalitate.
România are nevoie de sprijin pentru familiile tinere, nu pentru propagarea ideologiei de gen. Are nevoie de spitale pentru mame şi copii, nu de „centre de asistenţă afirmativă” pentru schimbarea sexului. AUR respinge categoric această tentativă de reeducare culturală şi morală! Cei care vor să impună aceste aberaţii trebuie să ştie că România nu se va închina niciunui stăpân ideologic.
Le spunem clar şi răspicat: în România, bărbatul e bărbat, femeia e femeie, iar familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie. Aşa a fost de la începutul lumii şi aşa va rămâne, indiferent ce „directive” ne trimit funcţionarii de la Bruxelles.
AUR va apăra familia, copiii şi demnitatea naţională până la capăt.
România nu se vinde, nu se reeducă şi nu se ruşinează de valorile sale!”, a declarat Gianina Șerban, deputat AUR.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 6:12