|
primită de la doamna deputat Rodica Plopeanu (neafiliat)
Ziua Internaţională a Studenţilor: O oglindă a responsabilităţii noastre
faţă de viitor
Ziua Internaţională a Studenţilor este, în mod firesc, un moment de celebrare, dar ar trebui să fie în egală măsură şi o oglindă în care fiecare stat îşi vede modul în care tratează educaţia şi pe cei care o poartă mai departe.
În multe ţări europene, această zi devine prilej pentru a evalua onest drumul parcurs şi pentru a decide ce direcţii trebuie consolidate. România, în acest context, are nevoie de acelaşi exerciţiu de luciditate. Nu putem vorbi despre viitorul ţării fără să privim atent prezentul studenţilor noştri.
Iar prezentul lor, oricât am încerca să-l nuanţăm, arată clar că mulţi tineri abandonează studiile înainte de finalizare. Renunţă nu din lipsă de capacitate sau ambiţie, ci pentru că mediul universitar nu reuşeşte să le ofere stabilitatea minimă necesară unui parcurs educaţional coerent. Cămine vechi şi supraaglomerate, chirii sufocante, absenţa unor servicii solide de consiliere, presiunea de a lucra pentru a-şi acoperi cheltuielile – toate acestea formează un teren fragil care împinge mii de studenţi spre renunţare.
Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze şi mai mult este faptul că alte state aflate cândva în situaţii similare au reuşit să schimbe acest curs. Exemplele lor arată clar că abandonul universitar nu este inevitabil, ci poate fi combătut prin politici aplicate cu seriozitate şi continuitate.
Finlanda, de pildă, a pornit de la o idee foarte simplă: un student nu poate avea performanţe într-un climat dominat de nesiguranţă. Aşa au apărut campusuri moderne, cantine subvenţionate, burse accesibile şi un sistem de împrumuturi controlate, care nu împovărează tinerii. În timp, rata de finalizare a crescut constant, iar abandonul s-a redus. Nu a fost un salt spectaculos, ci rezultatul unei strategii bine duse la capăt.
În Danemarca, sprijinul financiar acordat prin programul SU (Sprijinul Educaţional de Stat) a transformat relaţia dintre student şi sistemul de învăţământ. Sprijinul lunar asigură un nivel minimal de autonomie financiară, astfel încât studiul să nu devină un lux. Acest echilibru a contribuit la una dintre cele mai ridicate rate de absolvire din Europa şi a creat un mediu universitar în care tinerii pot să îşi concentreze energia pe formare, nu pe supravieţuire.
Țările de Jos au ales o abordare mai tehnică, dar extrem de eficientă: consiliere obligatorie încă din primul an, monitorizarea atentă a progresului fiecărui student şi intervenţie rapidă atunci când apar riscurile de abandon. Sistemul lor de „early warning” a redus în mod real rata renunţărilor şi a îmbunătăţit integrarea academică, demonstrând că organizarea şi prevenţia pot avea un impact la fel de important ca sprijinul financiar.
Irlanda completează imaginea cu un model pragmatic: Fondul de Asistenţă pentru Studenţi oferă ajutor imediat celor care trec prin dificultăţi punctuale. Este un sprijin flexibil, rapid, adaptat situaţiilor reale de viaţă, iar acest lucru a contribuit la scăderea abandonului în rândul tinerilor vulnerabili.
Toate aceste state au în comun o idee de bun-simţ: studentul are nevoie de condiţii stabile pentru a performa. Nu doar programe ambiţioase, ci soluţii concrete – locuri de cazare decente, acces la o masă caldă, sprijin psihologic şi academic, predictibilitate financiară. Atunci când aceste lucruri sunt asigurate, abandonul scade în mod natural.
România poate adapta cu succes aceste modele. Există fonduri europene pentru infrastructură universitară, care pot transforma campusurile în spaţii demne de secolul XXI. Se pot crea mecanisme de sprijin financiar predictibil pentru studenţii vulnerabili, inspirate de modelul danez. Se pot implementa centre de orientare şi consiliere eficiente în toate universităţile, după modelul olandez, astfel încât niciun student să nu treacă singur prin dificultăţile primului an. Iar un fond de sprijin rapid, similar celui irlandez, ar putea preveni numeroase renunţări cauzate de probleme temporare, dar acute.
Ziua Internaţională a Studenţilor ar trebui să devină pentru noi nu doar un context pentru declaraţii, ci un moment de angajament autentic. Dacă aproape jumătate dintre tinerii care intră în universităţi nu ajung la finalul studiilor, atunci nu putem vorbi despre un sistem sănătos. Și poate că cea mai importantă întrebare pe care ar trebui să ne-o punem este aceasta: câţi dintre cei care abandonează ar fi rămas, dacă statul şi universităţile le-ar fi oferit condiţii mai umane şi un sprijin real?
Studenţii nu cer privilegii. Cer doar şansa de a reuşi. Iar dacă nu suntem pregătiţi să le oferim această şansă, pierdem, cu fiecare renunţare, puţin câte puţin din viitorul acestei ţări.
|
