|
primită de la domnul deputat Virgil Alin Chirilă (Grupul parlamentar al PSD)
PSD are soluţii pentru scăderea preţurilor la energie şi pentru asigurarea independenţei şi a stabilităţii sistemului energetic
„La fel ca în toate guvernările din care a făcut parte, Partidul Social Democrat dovedeşte şi de această dată că este principalul partid care furnizează soluţii bune pentru cetăţeni, în contrast cu alte partide axate pe certuri şi scandaluri.
Astfel, în vederea diminuării preţurilor la energie pentru consumatorii finali, PSD a propus introducerea tarifelor diferenţiate în funcţie de intervalele orare, oferind posibilitatea consumatorilor de a-şi gestiona în mod eficient consumul astfel încât să reducă singuri facturile la energie”, ,a declarat Alin Chirilă.
În programul de relansare economică pe domeniul energiei prezentat de PSD se propune finanţarea preferenţială pentru proiecte critice şi înfiinţarea unui Fond de investiţii susţinut de stat şi instituţii financiare internaţionale pentru a reduce costul capitalului pentru proiecte critice, în special centrale stabile de tip nuclear, hidro sau gaz.
În acelaşi timp sunt prevăzute investiţii pentru creşterea producţiei interne stabile în bandă şi modernizarea reţelelor pentru a reduce importurile energetice şi a scădea costul energiei în corelare cu finanţarea capacităţilor de stocare a energiei electrice la prosumatori.
Totodată, este propusă optimizarea costurilor de achiziţie a energiei pentru consumul tehnologic prin stabilirea unui mecanism achizitor unic pentru 70% din energia necesară pentru consumul propriu tehnologic al operatorilor de transport şi distribuţie.
„Alături de colegii mei din Parlament şi din Guvern voi insista pentru implementarea Programului de relansare economică până la finalul acestui an. Doar aşa se pot stimula activităţile antreprenorilor români şi a producţiei locale. PSD nu va susţine niciun alt pachet de măsuri guvernamentale care nu va cuprinde aceste propuneri, inclusiv cele pentru energie. Programul Partidului Social Democrat oferă soluţii de creştere economică, cu cheltuieli zero din partea Guvernului şi cu un impact pozitiv asupra bugetului stat”, a subliniat deputatul social-democrat.
|