|
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (neafiliat)
25 noiembrie marchează începutul celor 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeilor şi fetelor
Astăzi, 25 noiembrie, ne alăturăm comunităţii internaţionale pentru a marca ziua dedicată luptei împotriva violenţei îndreptate împotriva femeilor şi fetelor, o zi născută din sacrificiul a trei femei curajoase, surorile Mirabal, ucise în 1960 pentru îndrăzneala de a se opune unei dictaturi brutale din Republica Dominicană.
Curajul lor a transformat această dată într-un simbol global al rezistenţei împotriva abuzului şi al luptei pentru demnitate, libertate şi protecţie reală.
În România, cele 16 Zile de Activism încep cu o realitate care nu mai poate fi ignorată. Ultimele şase luni au lăsat în urmă imagini şi poveşti pe care nicio societate nu ar trebui să le accepte:
femeie împuşcată lângă casă de fostul partener,
mamă înjunghiată în faţa bisericii, cu copilul în braţe, în ciuda existenţei unui ordin de protecţie,
eleve agresate sexual de profesori,
fete abuzate de propriii taţi, în familii în care nimeni nu a intervenit la timp.
Sunt fapte dure, înspăimântătoare, dar reale, şi sunt dovada că multe femei şi fete rămân vulnerabile, chiar şi atunci când strigă după ajutor.
Aceste situaţii sunt confirmate şi de datele transmise de Inspectoratul General al Poliţiei Române, care arată o creştere constantă a fenomenului: în 2022 au fost emise 12.972 de ordine de protecţie provizorii, în 2023 numărul a crescut la 13.122, în 2024 la 13.274, iar în primele nouă luni din 2025 sunt deja 10.771, în timp ce ordinele confirmate de procurori au fost 11.416 în 2022, 11.596 în 2023, 11.839 în 2024 şi 9.325 în primele luni ale acestui an.
Ordinele transformate în ordine de protecţie au fost 5.144 în 2022, 5.386 în 2023, 5.286 în 2024 şi 4.106 în 2025. În acelaşi timp, încălcările acestora sunt într-o creştere vizibilă, ajungând la 3.440 în 2022, 3.632 în 2023, 3.522 în 2024 şi 4.462 doar în primele nouă luni ale anului 2025.
Numărul total al cazurilor de violenţă domestică raportate la poliţie urmează aceeaşi tendinţă majoră, cu 55.206 cazuri în 2022, 57.851 în 2023, 59.545 în 2024 şi 36.760 deja raportate în 2025. Sunt date care ar trebui să ne zguduie şi să ne trezească responsabilitatea colectivă.
În acest context, este esenţial ca statul să îşi îmbunătăţească modul de intervenţie, să îşi clarifice procedurile şi să îşi asume că protecţia femeilor nu este o opţiune, ci o obligaţie legală şi morală. Motiv pentru care, am depus la Biroul permanent al Senatului o propunere de completare a Legii nr. 217/2003 republicată, o modificare necesară şi urgentă, aliniată la Codul penal, la Codul de procedură penală, la Convenţia de la Istanbul şi la Directiva UE 2012/29. Scopul este unul clar, intervenţii rapide, obiective şi eficiente, pentru ca nicio femeie să nu mai fie lăsată fără protecţie în momentele în care viaţa ei depinde de reacţia autorităţilor.
Femeile care trăiesc în situaţii de pericol au nevoie de protecţie reală şi imediată, nu de reacţii care vin după ce tragedia a avut deja loc, iar acest lucru înseamnă ordine de protecţie aplicate la timp, intervenţii rapide ale autorităţilor atunci când o femeie cere ajutor, anchete serioase şi consecvente atunci când agresorii sunt profesori, foşti parteneri sau membri ai familiei, precum şi instituţii care îşi îndeplinesc responsabilităţile fără amânări şi fără explicaţii care nu schimbă nimic pentru victime.
Pentru femeile şi fetele care au nevoie de ajutor, sprijinul este disponibil la numărul gratuit 0800 500 333, o linie activă permanent, zi şi noapte, pentru situaţii de urgenţă, consiliere şi intervenţie.
Aceste 16 zile de activism sunt un moment în care spunem adevărul despre ceea ce se întâmplă în România şi în care cerem ca protecţia femeilor să fie tratată cu seriozitate şi consecvenţă, prin măsuri care funcţionează efectiv, astfel încât siguranţa lor să depindă de acţiunea promptă a statului şi nu de norocul de a scăpa.
Protecţia femeilor şi a fetelor trebuie să fie o responsabilitate asumată şi aplicată consecvent, prin reacţii rapide, măsuri clare şi instituţii care acţionează, nu doar constată, astfel încât fiecare femeie aflată în pericol să ştie că, atunci când cere ajutor, statul intervine la timp, nu după ce tragedia s-a produs.
|
