Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, domnul deputat Mihai Weber (Grupul parlamentar al PSD)

Strategia Naţională de Apărare a Țării pentru perioada 2025–2030, transmisă Parlamentului de Preşedintele României, vine într-unul dintre cele mai complexe şi tensionate momente de securitate din ultimele decenii.

Documentul reafirmă, în mod clar, direcţia strategică a României: ancorarea fermă în NATO şi în Uniunea Europeană, consolidarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite şi asumarea rolului nostru de stat responsabil pe flancul estic.
Contextul de securitate, marcat de războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, de presiuni hibride şi de riscuri cibernetice, obligă România să rămână vigilentă, pregătită şi predictibilă. Această strategie pune accent pe independenţă solidară — capacitatea noastră de a acţiona independent în apărarea intereselor naţionale, dar într-o solidaritate deplină cu aliaţii.
Pentru noi, ca legislativ, provocarea principală este să asigurăm coerenţa tuturor politicilor publice din domeniul apărării, securităţii şi ordinii publice. Strategia subliniază nevoia de modernizare continuă a Armatei României, întărirea infrastructurii critice, consolidarea apărării cibernetice şi creşterea rezilienţei societale, inclusiv în faţa manipulării informaţionale.
Și, foarte important, documentul pune în centrul său cetăţeanul român: siguranţa, libertatea şi stabilitatea sa. Rolul nostru este să transformăm aceste principii în legislaţie consistentă, în politici coerente şi în supraveghere parlamentară eficientă.
În numele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, susţin aprobarea acestei Strategii şi continuarea efortului naţional de consolidare a securităţii României într-o lume imprevizibilă.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 8:15