Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Tudor Ionescu (Grupul parlamentar SOS România)
De Ziua Bucovinei spunem STOP deznaţionalizării şi masacrării românilor din nordul Bucovinei!

Astăzi, de Ziua Bucovinei, ne închinăm în faţa unei file sacre din istoria neamului românesc! Anul 1918 a fost anul Reîntregirii României, când marile noastre provincii istorice au ales să revină acasă, la sânul Patriei-Mamă România.


Iar Bucovina, pământ al suferinţei şi al rezistenţei româneşti, a fost cea de-a doua provincie care, la 28 noiembrie, şi-a proclamat Unirea cu România, la opt luni după Basarabia şi cu doar câteva zile înainte ca Transilvania să-şi proclame, la rându-i, voinţa de Unire.

Dar această zi istorică nu poate fi celebrată fără a rosti adevărul despre tragedia pe care românii din nordul Bucovinei o trăiesc. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, nordul Bucovinei a fost răpit României de către Uniunea Sovietică la 28 iunie 1940 şi făcut cadou Republicii Socialiste Sovietice Ucrainene. De atunci şi până astăzi, teritoriul Bucovinei de nord se află sub administraţie ucraineană. De peste opt decenii românii de acolo trăiesc sub o continuă presiune de deznaţionalizare, un asalt brutal asupra identităţii lor, o dramă pe care România nu mai are voie s-o ignore!
Școlile româneşti sunt închise pe bandă rulantă, licee întregi au fost desfiinţate, iar limba română este izgonită treptat atât din educaţie, cât şi din spaţiul public. Mai mult, românii sunt alungaţi până şi din propriile biserici, iar slujba în limba română este tot mai des ameninţată, în timp ce preoţii şi enoriaşii sunt intimidaţi şi agresaţi.
130 de biserici ortodoxe în care se slujeşte în limba română, inclusiv Catedrala Mitropolitană din Cernăuţi, riscă să fie trecute cu forţa la noua Biserică Ortodoxă autocefală Ucraineană. Aceasta pentru ca etnicii români din Ucraina să nu revină în Biserica Ortodoxă Română de care au fost rupţi de URSS în 1940 şi să nu adere la Biserica Ortodoxă Română din Ucraina, înfiinţată prin decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 29 februarie 2024.
Astăzi, românii bucovineni sunt trimişi în prima linie a războiului ruso-ucrainean, într-un conflict care nu este al lor şi pentru care plătesc un tribut de sânge nedrept. Mii de tineri bucovineni şi-au pierdut deja viaţa iar cimitirele Bucovinei de nord devin martorii unui adevărat ETNOCID!
Chiar şi în aceste condiţii vitrege, românii continuă să fie majoritari în patru raioane din Regiunea Cernăuţi: Storojineţ, Adâncata, Herţa şi Noua Suliţă. Dar dacă acest război nu va fi oprit, iar politicile de asimilare vor continua, comunitatea românească din nordul Bucovinei va fi decimată.
De aceea, în calitate de Deputat al Partidului S.O.S. România ales în Circumscripţia nr. 3 Argeş, îi cer imperativ Preşedintelui României şi Ministrului Afacerilor Externe să intervină ferm, pe canalele de politică externă, pentru a apăra românii din nordul Bucovinei!
Tratatul cu Ucraina semnat în 1997 trebuie reevaluat şi, dacă este necesar, denunţat, atâta timp cât partea ucraineană nu îşi respectă obligaţiile asumate. România nu poate continua să ofere sprijin necondiţionat Ucrainei cât timp minoritatea românească este prigonită! România trebuie să obţină pentru românii din nordul Bucovinei aceleaşi drepturi de care se bucură etnicii ucraineni din România!
Astăzi, mai mult ca oricând, Ziua Bucovinei este un strigăt de trezire naţională! Un apel la redeschiderea şcolilor româneşti, la respectarea limbii române în biserici şi la oprirea presiunilor asupra clerului şi comunităţii româneşti din nordul Bucovinei.
Ziua Bucovinei nu este o simplă sărbătoare, ci un Jurământ. Un Jurământ că nu vom abandona niciodată românii din afara graniţelor, că nu vom permite ca nordul Bucovinei să fie dat uitării iar românii de acolo transformaţi în străini pe propriul lor pământ!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:34