|
primit de la doamna deputat Raisa Enachi (neafiliat)
Pentru dreptul fiecărui copil de a primi sprijinul cuvenit
Responsabilitatea pentru creşterea unui copil aparţine ambilor părinţi. Este o realitate simplă, dar pe care legea, şi uneori chiar viaţa, o uită prea uşor. Niciun copil nu ar trebui să depindă de cât poate duce un singur om, iar niciun părinte nu ar trebui să rămână singur într-o luptă care ar trebui împărţită la doi.
Am depus în Parlament propunerea legislativă pentru înfiinţarea Registrului Naţional al Debitorilor de Întreţinere pentru Copii. A pornit dintr-o nevoie care se vede în ochii multor părinţi epuizaţi, copleşiţi, nevoiţi să fie şi mamă, şi tată, şi sprijin emoţional, şi sprijin financiar, într-o lume care rareori le recunoaşte eforturile. Este o iniţiativă născută din realitate, nu din teorie, realitatea în care prea mulţi părinţi duc singuri ceea ce ar trebui să fie responsabilitatea a doi adulţi.
Această iniţiativă nu ar fi fost necesară dacă obligaţia de întreţinere ar fi tratată, în mod real, ca o datorie de neocolit, dacă părinţii care au această responsabilitate ar respecta ceea ce instanţa a stabilit, iar copilul ar primi sprijinul care i se cuvine fără ca părintele care îl creşte să fie nevoit să treacă prin proceduri complicate, costisitoare şi consumatoare de timp, într-un moment în care fiecare resursă este deja direcţionată către nevoile zilnice ale copilului.
Realitatea ultimilor ani ne arată însă un fenomen care nu mai poate fi ignorat, mulţi părinţi recurg la neplata intenţionată, la declararea unor venituri nerealist de mici, la muncă nedeclarată, la ascunderea bunurilor sau la schimbarea frecventă a locului de muncă pentru a evita poprirea. Toate aceste practici sunt posibile pentru că statul nu dispune de un instrument capabil să urmărească, să coreleze şi să verifice în timp util situaţia reală a persoanelor obligate la întreţinere.
În paralel, părintele care rămâne cu copilul îşi trăieşte viaţa într-un ritm care nu îi permite să se oprească nici măcar o zi. Între locul de muncă, şcoală, medic, cumpărături, teme, deplasări şi încercarea de a menţine o atmosferă stabilă acasă, timpul devine o resursă care se epuizează continuu, iar intrarea într-un proces de executare silită, cu drumuri, termene, costuri, dosare şi proceduri succesive, devine pentru foarte mulţi pur şi simplu imposibil de gestionat.
Aproximativ 40% dintre obligaţiile de întreţinere stabilite de instanţe rămân neplătite sau sunt achitate sporadic, ceea ce înseamnă că mii de copii sunt privaţi de sprijinul care li se cuvine, iar mii de părinţi sunt lăsaţi să se descurce singuri, în timp ce celălalt părinte îşi continuă viaţa fără nicio consecinţă, ca şi cum răspunderea faţă de propriul copil nu ar exista.
Registrul Naţional al Debitorilor de Întreţinere pentru Copii este construit tocmai pentru a răspunde acestei realităţi, printr-un sistem nepublic, clar şi eficient, care centralizează datele relevante, permite urmărirea restanţelor, oferă instituţiilor posibilitatea de a acţiona rapid şi împiedică situaţiile în care obligaţia legală poate fi evitată ani întregi, deşi copilul are nevoie de sprijin acum, nu la finalul unor proceduri interminabile.
Măsurile prevăzute, verificări suplimentare la obţinerea unui credit, limitarea accesului la adopţie, tutelă sau alte forme de protecţie a copilului, notificarea angajatorului, precum şi posibilitatea instanţei de a decide interdicţia temporară de a părăsi ţara atunci când există executare silită, nu sunt sancţiuni excesive, ci consecinţe fireşti pentru o persoană care refuză să îşi îndeplinească obligaţia faţă de propriul copil, o obligaţie care ar trebui să fie prioritară în faţa oricărei alte activităţi personale sau financiare.
Într-un sistem în care aproape jumătate dintre obligaţiile stabilite de instanţe nu sunt respectate, devine evident că legislaţia actuală nu este suficientă şi că statul are datoria să creeze un cadru în care responsabilitatea parentală să fie efectivă, verificabilă şi imposibil de evitat.
Prin această iniţiativă legislativă încercăm să reaşezăm echilibrul acolo unde a fost pierdut, copilul trebuie să fie protejat, părintele care îl creşte trebuie sprijinit, iar cel care îşi ignoră obligaţiile trebuie să fie pus în situaţia de a răspunde pentru propriile decizii. Nu este o măsură împotriva cuiva, ci un pas necesar pentru ca un drept fundamental al copilului, dreptul la întreţinere, să nu mai depindă de cât poate duce singur părintele rămas cu copilul, ci de capacitatea statului de a susţine ceea ce instanţa a stabilit.
Iar într-o perioadă în care vorbim foarte mult despre violenţa domestică şi despre consecinţele ei, dar aproape nimeni nu vorbeşte despre ceea ce se întâmplă după, despre anii în care mamele sau taţii care ies din astfel de situaţii ajung să crească singuri copiii, fără sprijinul celuilalt părinte şi fără sprijinul real al instituţiilor, această iniţiativă devine nu doar necesară, ci urgentă, pentru că protecţia copilului nu se opreşte odată cu părăsirea unui mediu dificil, ci continuă în fiecare zi în care un singur părinte duce, în tăcere, întreaga responsabilitate.
Le mulţumesc colegilor care au înţeles importanţa acestei propuneri, care au avut încredere în ea şi au ales să o semneze încă de la depunere, pentru că sprijinul lor arată că, indiferent de diferenţele politice, există momente în care interesul copilului poate şi trebuie să fie deasupra oricărei alte priorităţi.
Sper ca toţi colegii mei din Parlament să vadă ceea ce văd zilnic mii de părinţi singuri şi să sprijine această propunere legislativă, pentru că nu este un proiect politic şi nu este o temă de partid, ci o obligaţie morală faţă de copiii României şi faţă de părinţii care fac tot ce pot pentru a le oferi o viaţă demnă.
|
