|
primită de la doamna deputat Aurora-Tasica Simu (neafiliat)
„Centre de exterminare” ale animalelor fără apărare pe bani publici: Deputatul Aurora Tasica Simu a demascat „industria morţii” din adăposturile de câini la Parlamentul European
Realitatea dramatică din adăposturile publice pentru câini fără stăpân din România a fost expusă miercuri, 10 decembrie, fără menajamente, chiar în inima Uniunii Europene.
Deputatul Aurora Tasica Simu a onorat invitaţia de a lua cuvântul în cadrul dezbaterii organizate la Parlamentul European pe tema: „Safeguarding Stray Dogs in Romania: Transparency, Protection, and the path toward humane solutions” (Protejarea câinilor fără stăpân din România: Transparenţă, Protecţie şi calea către soluţii umane).
În prezenţa membrilor Parlamentului European, a reprezentanţilor societăţii civile internaţionale şi a medicilor veterinari, doamna deputat a prezentat un Raport Parlamentar devastator, elaborat de dânsa în cursul acestui an alături de colegii ei parlamentari din partidul UNIT. Documentul scoate la lumină ororile care au loc în adăposturile publice de animale din ţară.
Intervenţia doamnei deputat s-a concentrat pe devoalarea circuitului financiar şi a mecanismului prin care sume colosale de la bugetul de stat sunt deturnate în adăposturile pentru animale. Deputatul Aurora Tasica Simu a explicat partenerilor europeni că, în România, adăposturile finanţate din bani publici funcţionează adesea ca ”centre de exterminare”, unde termenul legal de „eutanasie” este folosit ca paravan pentru cruzimi greu de imaginat împotriva animalelor sănătoase.
„M-am dus la Bruxelles cu o misiune clară: să prezint realitatea crudă din lagărele de exterminare finanţate de stat în România. În aceste adăposturi asistăm la o ucidere în masă prin înfometare, însetare, lovituri şi chiar incinerare pe viu a câinilor. Este o realitate crudă, pe care Bruxelles-ul are datoria să o audă şi să o conştientizeze”, a declarat deputatul Aurora Tasica Simu la Parlamentul European.
Apel la intervenţia şi susţinerea partenerilor europeni
În cadrul discursului, doamna deputat a subliniat că actualul sistem de gestionare a populaţiei canine nu este doar imoral, ci şi profund ilegal, funcţionând ca un mecanism de spălare de bani. Fondurile destinate hranei şi îngrijirii câinilor ajung „în buzunarele unor indivizi care au transformat uciderea câinilor într-o afacere de milioane de euro”.
Deputatul a solicitat ferm sprijinul şi intervenţia instituţiilor europene pentru a stopa finanţarea acestui sistem corupt din adăposturile româneşti.
„Am cerut public ajutorul partenerilor noştri europeni pentru a pune capăt, o dată pentru totdeauna, acestui masacru! Nu se mai poate ca banii românilor şi cei europeni să alimenteze o industrie a morţii!”, a declarat Aurora Tasica Simu.
Contact de presă: Cabinet Parlamentar – Deputat Aurora Tasica Simu Telefon: +40 712 212 701, email: auroratasicasimu@gmail.com.
|