|
primită de la doamna deputat Simona-Elena Macovei Ilie (Grupul parlamentar SOS România)
Securitatea cibernetică a instituţiilor publice din România – între promisiuni şi realitate
Atacurile cibernetice asupra instituţiilor publice reprezintă una dintre cele mai grave ameninţări la adresa siguranţei naţionale, a datelor personale ale cetăţenilor şi a funcţionării statului.
Cu toate acestea, România continuă să trateze securitatea cibernetică mai degrabă declarativ, fără măsuri ferme, coerente şi comparabile cu cele adoptate de alte state membre ale Uniunii Europene.
În prezent, există câteva instrumente şi structuri menite să prevină atacurile cibernetice – precum Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), Strategia Naţională de Securitate Cibernetică sau transpunerea parţială a Directivei NIS şi NIS2.
Din păcate, aceste măsuri sunt insuficiente, subfinanţate şi aplicate neuniform în administraţia publică.
În timp ce România încă se confruntă cu sisteme informatice învechite, lipsa auditului de securitate periodic şi deficit major de specialişti IT în sectorul public, alte state europene au făcut paşi concreţi şi curajoşi:
Estonia este un model de referinţă în UE, cu infrastructuri digitale securizate, exerciţii constante de simulare a atacurilor cibernetice şi un sistem public complet digitalizat şi protejat.
Franţa şi Germania au agenţii puternice de securitate cibernetică, bugete dedicate şi obligaţii clare pentru instituţiile publice privind testarea, raportarea şi prevenţia incidentelor.
Polonia şi Cehia au investit masiv în centre naţionale de răspuns rapid şi în formarea continuă a personalului din administraţie.
În România, în schimb, asistăm la:
lipsa unor standarde unitare de securitate IT în instituţiile publice;
absenţa instruirii obligatorii a funcţionarilor în domeniul securităţii cibernetice;
reacţii întârziate şi opace la incidentele cibernetice;
subfinanţarea cronică a infrastructurii digitale critice.
Este inacceptabil ca, în anul 2025, statul român să fie vulnerabil în faţa unor atacuri care pot bloca spitale, primării, şcoli sau baze de date sensibile ale cetăţenilor.
Securitatea cibernetică nu este un lux, ci o obligaţie fundamentală a statului.
Cerem Guvernului:
1. Alocarea urgentă de fonduri consistente pentru modernizarea sistemelor IT din instituţiile publice;
2. Implementarea integrală şi transparentă a Directivei NIS2;
3. Audituri de securitate obligatorii şi periodice pentru toate instituţiile publice;
4. Profesionalizarea şi depolitizarea structurilor responsabile de securitate cibernetică;
5. Alinierea reală la bunele practici europene, nu doar mimarea acestora în documente oficiale.
România nu îşi mai permite improvizaţii şi întârzieri. Fie construim un stat digital sigur, aliniat la standardele UE, fie acceptăm riscul permanent al haosului instituţional şi al expunerii cetăţenilor în faţa criminalităţii cibernetice.
|
