|
primit de la domnul deputat Mircea Fechet (Grupul parlamentar al PNL)
Deputatul Mircea Fechet, apel după cazurile de lepră confirmate la Cluj-Napoca: Prioritate zero: un mecanism care să depisteze la timp boli infecţioase "de import" şi care să pună sub scut sănătatea românilor!
Liberalul Mircea Fechet solicită elaborarea - la nivelul Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii - a unei propuneri privind un program de screening medical pentru cetăţenii străini care vin să muncească în România, cu responsabilităţi împărţite între stat, angajatori şi agenţiile de recrutare.
Deputatul Mircea Fechet a atras atenţia, în Parlament, asupra vulnerabilităţii statului în ceea ce priveşte sănătatea publică, într-un moment în care fluxurile de migraţie economică sunt în creştere, iar riscurile epidemiologice nu mai pot fi ignorate. Mircea Fechet, care a dat ca exemplu cazurile de lepră confirmate recent în Cluj-Napoca, la două angajate asiatice, susţine că apariţia unor boli considerate eradicate în ţara noastră a scos la iveală lipsa unui mecanism de screening medical şi a unor protocoale necesare în condiţiile în care România importă masiv forţă de muncă din afara Uniunii Europene. Deputatul afirmă că autorităţile sanitare au obligaţia să vină, alături de decidenţii din domeniul Muncii, cu o propunere pentru depistarea precoce a bolilor transmisibile, prin care să instituie filtre de acces pe piaţa autohtonă a lucrătorilor străini.
„Statul are datoria să fie mereu cu un pas înaintea problemelor, nu cu trei paşi în urma lor. Contractul social pe care îl avem cu românii, ca decidenţi, presupune ca - la nivelul tuturor autorităţilor - să existe o garanţie în ceea ce priveşte capacitatea de a acţiona preventiv, nu doar de a reacţiona în faţa faptului împlinit.
Ce s-a întâmplat recent la Cluj-Napoca, unde două cazuri de lepră au fost confirmate la două surori originare din Asia, venite la muncă în România, e un semnal că responsabilitatea statului român trebuie să treacă din zona de superficialitate la rigoare.
După mai bine de 40 ani de când lepra nu a mai fost semnalată în ţara noastră, faptul că a sunat alarma de securitate sanitară ne obligă să ne reamintim că doar paza bună trece primejdia rea.
România aduce anual zeci de mii de muncitori din afara Uniunii Europene. Potrivit datelor oficiale, anul trecut erau înregistraţi peste 140.000 angajaţi care lucrează legal pe teritoriul românesc. Avem nevoie de ei, economia noastră are nevoie de ei, multe domenii nu mai pot funcţiona fără această forţă de muncă, iar aici discuţia despre lipsurile pieţei nu suportă argumente ipocrite.
În ciuda fluxului mare de migranţi, nu avem un program naţional de screening medical pentru aceştia, la fel cum nu avem nici pentru solicitanţii de azil sau refugiaţi. Zero. Ne bazăm pe declaraţii pe proprie răspundere şi pe un control formal de medicina muncii, care nu e gândit să depisteze boli infecţioase "de import".”, a spus Mircea Fechet, care a subliniat că statul român trebuie să fie pregătit să prevină riscurile sanitare, nu doar să le constate.
Deputatul susţine că, în astfel de cazuri care solicită consolidarea prevenţiei, responsabilitatea trebuie împărţită clar între stat, angajatori şi agenţiile de recrutare, astfel încât sănătatea publică să nu fie pusă în pericol.
„Lepra e o boală rară, care, da, astăzi se tratează şi se vindecă, însă cazurile de la Cluj ridică o întrebare legitimă: ce facem concret ca să prevenim crize sanitare, nu doar să reacţionăm la ele?
Specialiştii atrag atenţia că acum, în unele zone ale lumii, există boli endemice, documentate inclusiv de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Nu e nimic ruşinos în a recunoaşte o vulnerabilitate. Ruşinos este să nu construim bariere sanitare solide, necesare.
Solicit Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii să vină cu o propunere coerentă pentru derularea unui program de screening medical prin care să protejăm şi populaţia din România, şi pe cei care vin să muncească aici. O propunere care să cuprindă un inventar de analize de bază pentru cetăţenii străini, protocoale clare şi aplicabile, responsabilităţi împărţite între stat, angajatori şi agenţiile de recrutare.
Sănătatea publică este una dintre datoriile fundamentale ale statului. Dacă o tratăm superficial, riscăm să transferăm costurile şi riscurile către spitale, autorităţi locale şi, în final, către români.”, a menţionat deputatul Mircea Fechet în cadrul unei declaraţii în Parlament.
|