Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, domnul deputat Adrian-Felician Cozma (Grupul parlamentar al PNL)

În calitate de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, domnul Adrian-Felician Cozma, alături de deputaţii Daniel Gheorghe şi Sorin Năcuţă, au avut o întrevedere oficială cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, domnul Igor Grosu.


Dialogul a vizat parcursul european al Republicii Moldova şi consolidarea cooperării bilaterale dintre cele două state. În acest context, partea română a reafirmat sprijinul ferm şi consecvent al României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, pe baza valorilor comune care leagă cele două maluri ale Prutului: cultura, credinţa şi identitatea istorică.

Un punct important al discuţiilor a fost dezvoltarea parteneriatelor dintre administraţiile publice locale, România punând la dispoziţie expertiza sa în domeniul accesării şi gestionării fondurilor europene, ca model de bune practici pentru autorităţile din Republica Moldova. A fost reiterat interesul strategic al României pentru ca Republica Moldova să îndeplinească cu succes toate obligaţiile asumate, iar în anul 2030 să ne bucurăm de aderarea efectivă a românilor de peste Prut la Uniunea Europeană.
Totodată, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor a subliniat necesitatea intensificării relaţiilor interparlamentare şi a extinderii cooperării prin proiecte comune, menite să consolideze apropierea instituţională şi democratică dintre cele două state.
Sprijinul pentru Mitropolia Basarabiei a fost abordat ca subiect de interes major, fiind reafirmată susţinerea României pentru păstrarea identităţii spirituale şi culturale româneşti din Republica Moldova.
România îşi asumă rolul de partener strategic, frate şi sprijin de nădejde pentru Republica Moldova, acţionând constant pentru ca parcursul european al statului moldovean să devină o realitate ireversibilă, în beneficiul cetăţenilor de pe ambele maluri ale Prutului.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 12:39