|
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (neafiliat)
România între solidaritatea cu Ucraina şi obligaţiile sale constituţionale
România a fost, de la începutul conflictului armat, unul dintre cei mai activi şi consecvenţi susţinători ai Ucrainei, prin măsuri politice, diplomatice, logistice şi financiare consistente.
Statul român şi-a îndeplinit obligaţiile umanitare şi internaţionale, deschizând graniţele, acordând protecţie refugiaţilor şi asigurând acces imediat şi necondiţionat la servicii de bază precum educaţia, sănătatea şi locuirea. Acest sprijin a reprezentat o dovadă de solidaritate necesară.
Totuşi, sprijinul acordat unui stat aflat în dificultate nu poate fi exercitat în detrimentul obligaţiilor constituţionale ale statului român faţă de propriii cetăţeni şi faţă de românii de pretutindeni.
Potrivit art. 16 din Constituţia României, cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. În practică, au existat situaţii în care sprijinul financiar şi material acordat refugiaţilor ucraineni a depăşit sprijinul oferit copiilor şi familiilor româneşti vulnerabile, deşi acestea contribuie constant, prin taxe şi impozite, la bugetul public.
În acelaşi timp, art. 7 din Constituţia României instituie obligaţia expresă a statului de a sprijini românii de pretutindeni în vederea păstrării identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase. În acest context, adoptarea de către Ucraina a Legii nr. 4502-IX privind regimul dublei cetăţenii, care limitează recunoaşterea acestui drept exclusiv la cetăţeni ai anumitor state, fără includerea României, ridică probleme serioase de drept internaţional şi de protecţie a minorităţilor naţionale.
Această decizie afectează direct comunităţile româneşti istorice din Nordul Bucovinei (regiunea Cernăuţi), sudul Basarabiei (regiunea Odesa) şi Maramureşul istoric (Transcarpatia) comunităţi recunoscute, care îşi păstrează identitatea, limba şi legătura cu România şi care beneficiază de protecţie în temeiul Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, al Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, precum şi al angajamentelor asumate de Ucraina în cadrul OSCE şi al procesului de apropiere de Uniunea Europeană.
La data de 30 decembrie 2025, Guvernul României a alocat 50 de milioane de euro din Fondul de rezervă bugetară pentru sprijinirea Ucrainei. Aceste fonduri reprezintă bani publici, proveniţi din contribuţiile cetăţenilor români. În lipsa unor garanţii explicite, scrise şi verificabile privind protejarea drepturilor românilor din Ucraina, menţinerea accesului la educaţie în limba maternă, respectarea identităţii culturale şi lingvistice şi exercitarea drepturilor cetăţeneşti fără discriminare, această alocare financiară ridică serioase semne de întrebare cu privire la modul în care statul român îşi îndeplineşte datoria constituţională de protecţie.
În acest context, solicit public autorităţilor române clarificări clare şi structurate cu privire la:
- poziţia oficială a României faţă de excluderea sa din lista statelor eligibile pentru dubla cetăţenie în Ucraina;
- demersurile diplomatice concrete întreprinse pentru protejarea comunităţilor româneşti din Nordul Bucovinei, Odesa şi Maramureşul istoric;
- existenţa unor condiţionalităţi negociate înainte de alocarea fondurilor publice;
- mecanismele prin care statul român va asigura respectarea drepturilor românilor din Ucraina, inclusiv prin instrumente europene şi internaţionale.
Decizia financiară a fost luată, legea ucraineană a fost adoptată. Comunităţile româneşti istorice au rămas fără garanţii clare. În absenţa unor răspunsuri instituţionale ferme şi asumate, responsabilitatea politică şi juridică revine autorităţilor române care aveau obligaţia de a negocia, de a condiţiona şi de a proteja interesele cetăţenilor români şi ale românilor de pretutindeni.
|
