|
primită de la domnul deputat Călin-Florin Groza (neafiliat)
Copiii din mediul rural, lăsaţi în urmă: o realitate care cere mai mult decât promisiuni
În România anului 2026, prea mulţi copii din mediul rural cresc cu mai puţine şanse decât ar merita. Nu pentru că nu muncesc, nu pentru că nu vor, ci pentru că s-au născut într-un loc unde statul ajunge prea rar.
Datele publicate de Eurostat şi analizate în raportul internaţional al Organizaţiei Salvaţi Copiii confirmă această realitate dureroasă.
Astăzi, 41,7% dintre copiii din mediul rural trăiesc sub riscul sărăciei sau al excluziunii sociale. În familiile în care părinţii au un nivel scăzut de educaţie, riscul devine aproape o certitudine: peste 75% dintre copii pornesc în viaţă cu un handicap major. Dincolo de procente, vorbim despre copii care renunţă prea devreme la şcoală, despre visuri abandonate şi despre un viitor decis înainte de a avea cu adevărat o şansă.
Sărăcia din copilărie lasă urme adânci. Cei care cresc în lipsuri ajung, de multe ori, adulţi cu venituri mai mici, cu şanse reduse de angajare şi cu probleme de sănătate mai frecvente. Nu este doar o dramă individuală, ci o pierdere pentru întreaga societate – una pe care o plătim cu toţii, an de an.
În acest context, intenţia autorităţilor de a reduce în continuare bugetul educaţiei este profund îngrijorătoare. Educaţia este, pentru aceşti copii, una dintre puţinele căi reale de a ieşi din sărăcie. A tăia fonduri înseamnă a le închide uşa înainte de a apuca măcar să bată la ea.
De aceea, cerem public:
1. Oprirea imediată a oricăror tăieri bugetare în educaţie şi alocarea de fonduri suplimentare pentru şcolile din mediul rural, programe de tip „şcoală după şcoală”, mese calde şi sprijin material pentru elevii vulnerabili.
2. Măsuri redistributive reale şi bine ţintite, precum vouchere educaţionale, sprijin financiar condiţionat de prezenţa şcolară şi extinderea accesului la grădiniţe şi creşe în comunităţile defavorizate.
3. Un plan naţional clar de reducere a sărăciei infantile, cu obiective asumate până în 2030, construit pe nevoile reale din teren.
Sărăcia unui copil nu este un destin. Este rezultatul unor alegeri. România nu îşi mai poate permite să accepte ideea că un copil valorează mai puţin doar pentru că s-a născut la sat.
Este momentul să trecem de la discursuri la acţiuni concrete. Aceşti copii cresc acum, sub ochii noştri – iar timpul pierdut nu mai poate fi recuperat.
|
