|
primită de la doamna deputat Ecaterina-Mariana Szőke (afiliată Grupului parlamentar al PSD)
Vânzarea activelor Liberty Galaţi trebuie să protejeze industria, locurile de muncă şi interesul public
Doamna deputat Ecaterina-Mariana Szőke subliniază importanţa strategică a combinatului siderurgic Liberty Galaţi, în contextul anunţului privind scoaterea la vânzare a unor active evaluate la aproximativ 690 de milioane de euro, printr-o licitaţie internaţională programată pentru luna martie. Procedura reprezintă una dintre cele mai ample operaţiuni de valorificare de active industriale din ultimii ani, cu impact major asupra economiei naţionale şi a regiunii Sud-Est.
„Liberty Galaţi reprezintă un pilon al industriei siderurgice româneşti, esenţial pentru construcţii, infrastructură şi sectorul naval. Orice decizie privind viitorul acestui combinat trebuie să fie luată cu responsabilitate maximă şi cu o viziune pe termen lung”, a declarat doamna deputat Ecaterina-Mariana Szőke.
Aceasta a subliniat că statul român are un interes direct şi legitim în modul în care se desfăşoară procesul de vânzare, având în vedere poziţia sa de creditor important, prin ANAF şi EximBank, dar şi implicaţiile sociale generate de situaţia actuală a combinatului. Mii de angajaţi au fost trimişi în şomaj, iar întârzierile salariale au creat tensiuni sociale care nu pot fi ignorate.
„Este esenţial ca procedura de vânzare să nu se rezume exclusiv la criteriul preţului. Avem nevoie de investitori care să îşi asume reluarea producţiei, investiţii reale şi menţinerea locurilor de muncă. Statul trebuie să se asigure că interesul public este protejat”, a mai precizat deputatul de Galaţi.
Ecaterina-Mariana Szőke a anunţat că a adresat o întrebare parlamentară Ministerului Economiei, solicitând clarificări privind rolul statului în acest proces, criteriile de selecţie a investitorilor şi măsurile avute în vedere pentru protejarea industriei siderurgice româneşti.
„România nu îşi poate permite să piardă capacităţi industriale strategice. Vânzarea activelor Liberty Galaţi trebuie să fie parte a unei strategii coerente de reindustrializare, nu un pas spre dezindustrializare”, a concluzionat doamna parlamentar.
|