|
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (neafiliat)
Despre responsabilitate, protecţia copiilor şi obligaţia statului de a interveni în situaţii extreme
Am depus în Parlament o propunere legislativă care porneşte dintr-o realitate dureroasă şi dintr-o întrebare pe care statul nu are voie să o evite: ce face statul atunci când un copil ajunge să comită o faptă de o gravitate extremă, care distruge vieţi şi lasă în urmă traumă, teamă şi insecuritate pentru alte familii şi pentru întreaga societate?
Recent, în România, un copil în vârstă de 13 ani a comis o faptă de omor. După descoperirea tragediei, în locul unei intervenţii clare, profesioniste şi responsabile, minorul a fost lăsat să revină în mediul şcolar fără o evaluare specializată riguroasă, fără măsuri reale de protecţie pentru ceilalţi copii şi fără un sprijin adecvat pentru el. Această lipsă de reacţie instituţională a generat teamă, confuzie şi panică în rândul părinţilor, elevilor şi cadrelor didactice.
Nu vorbim despre dorinţa de pedepsire şi nici despre etichetarea sau stigmatizarea unui copil. Vorbim despre absenţa unui mecanism legal prin care statul să poată interveni atunci când riscul este real, grav şi actual, iar pasivitatea devine, ea însăşi, o formă de pericol.
Actuala legislaţie prevede, în mod corect, că minorii sub 14 ani nu răspund penal. Însă, în lipsa unor instrumente clare de intervenţie, acest principiu riscă, în situaţii extreme, să se transforme într-o formă de abandon instituţional, în care nicio autoritate nu îşi mai asumă responsabilitatea.
Propunerea legislativă depusă creează, pentru prima dată, un cadru legal clar destinat situaţiilor strict excepţionale în care un minor sub 14 ani săvârşeşte fapte de o gravitate extremă şi este necesară o intervenţie rapidă, profesionistă şi controlată. Intervenţia se bazează pe expertiză medico-legală psihiatrică complexă şi se realizează exclusiv prin decizia instanţei de judecată.
Măsurile propuse nu au caracter sancţionator şi nu urmăresc stigmatizarea sau marcarea definitivă a copilului. Ele reprezintă o formă de intervenţie responsabilă a statului, fundamentată pe evaluare profesională, control judecătoresc şi sprijin specializat, având ca obiectiv atât protejarea societăţii, cât şi oferirea unei şanse reale de echilibrare, recuperare şi reintegrare pentru minor. În mod concret, aceste măsuri urmăresc protejarea copilului aflat într-o situaţie limită, protejarea celorlalţi copii şi a mediului şcolar, precum şi prevenirea repetării unor tragedii cu consecinţe ireversibile.
Un copil care ajunge într-o asemenea situaţie nu este un caz care poate fi ignorat şi nici o problemă care poate fi tratată superficial sau amânată. Este un copil care are nevoie urgentă de sprijin specializat, de timp, de înţelegere şi de intervenţie profesionistă. A-l lăsa singur cu trauma şi cu riscurile existente înseamnă, în realitate, a-l abandona.
Iniţiativa legislativă respectă Constituţia României, Convenţia ONU privind drepturile copilului şi standardele europene în materie, toate măsurile fiind limitate în timp, supuse revizuirii periodice şi aplicabile exclusiv în cazuri strict excepţionale, cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale.
Nu putem pretinde că apărăm copiii dacă închidem ochii atunci când sistemul îi scapă din mână. Nu putem vorbi despre siguranţă în şcoli fără curajul de a interveni responsabil şi nu putem invoca principii doar la nivel declarativ, atunci când realitatea ne arată că lipsa de acţiune produce suferinţă.
Această propunere legislativă nu este despre frică sau sancţiuni, ci despre prevenţie, responsabilitate şi intervenţie timpurie. Este despre asumarea rolului statului în cele mai dificile momente şi despre refuzul de a mai accepta improvizaţia şi pasarea răspunderii. Statul are obligaţia de a fi prezent, nu absent, atunci când viaţa copiilor şi siguranţa societăţii sunt în joc.
|
