Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, domnul deputat Adrian-Felician Cozma (Grupul parlamentar al PNL)
Parteneriatul strategic cu Statele Unite se consolidează în fiecare zi – vizită oficială la Washington D.C.

În perioada 4-8 februarie 2026, în calitate de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, am efectuat o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, alături de preşedintele Senatului României, domnul Mircea Abrudean, şi de alţi colegi parlamentari.


Un moment deosebit al vizitei l-a reprezentat participarea la ”Micul Dejun cu Rugăciune de la Washington D.C. ”, un eveniment de prestigiu organizat de Congresul Statelor Unite, care reuneşte lideri şi personalităţi publice din întreaga lume, sub semnul credinţei şi al responsabilităţii.

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, s-a alăturat evenimentului şi a transmis un mesaj de responsabilitate între naţiuni şi de respect faţă de credinţa propriilor cetăţeni. Esenţa evenimentului ”Mic Dejun cu Rugăciune” este că acesta ne reaminteşte, de fiecare dată, că dincolo de funcţii şi demnităţi, numai prin credinţă, pace, valori şi înţelepciune putem să construim o lume mai bună. De asemenea, preşedintele Trump a mai subliniat că întoarcerea la credinţă, familie şi valori creştine, nu reprezintă un pas înapoi, ci singura cale de a merge înainte pe drumul corect.
În cursul acestei vizitei, am avut întâlniri cu mai mulţi oficiali americani, precum congresmanul John Moolenaar, reprezentant al Districtului 2 Michigan, congresmanul Jonathan Jackson, reprezentant al Districtului 1 Illinois sau cu secretarul de stat adjunct al Departamentului de Stat al SUA, Riley M. Barnes.
Cu fiecare întâlnire realizată, fie cu membri ai Congresului SUA, oficiali ai Departamentului de Stat sau alţi participanţi la evenimentele organizate în Washington D.C., am încercat să prezint imaginea unei Românii echilibrate, democratice şi oneste, încrezătoare în valorile creştine comune, deschisă spre dialog între comunităţi şi cooperare politică, militară şi economică, aspecte menite a contribui, alături de eforturile altor instituţii ale României, la consolidarea parteneriatul strategic româno-american.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:34