|
primită de la domnul deputat Vasile Nagy (Grupul parlamentar SOS România)
Educaţia sub asediu, statul împotriva profesorilor
Miercuri, 11 februarie, în declaraţia sa politică, deputatul Nagy Vasile s-a referit la un aspect important al zilelor noastre şi anume la: reforma educaţiei.
Astăzi nu mai putem vorbi despre reforma educaţiei în termeni neutri sau tehnici. Suntem obligaţi să vorbim despre un conflict deschis între stat şi propriii săi educatori. Ceea ce se întâmplă sub actualul guvern Bolojan nu este o reformă curajoasă, ci o strategie de austeritate mascată, aplicată pe spinarea unui sistem deja fragilizat până la limita colapsului. Educaţia a devenit, din nou, moneda de schimb a unui calcul bugetar rece, în care profesorul este redus la o linie de cost, iar şcoala la o cheltuială ce trebuie „optimizată”. Această viziune nu este doar eronată economic, ci profund nocivă social şi moral.
Deputatul Nagy Vasile a precizat că: Guvernul Bolojan vorbeşte despre reformă, dar evită sistematic dialogul real cu cei din prima linie. Profesorii nu au fost consultaţi, elevii nu au fost ascultaţi, iar experţii în educaţie au fost trataţi ca element decorativ. Aceasta nu este guvernanţă. Este impunere administrativă de sus în jos, specifică unui stat care confundă autoritatea cu forţa. Protestele profesorilor nu sunt un moft sindical şi nici o formă de rezistenţă la modernizare. Ele sunt un strigăt de supravieţuire profesională. Vorbim despre cadre didactice epuizate, prost plătite, culpabilizate public şi transformate în ţapi ispăşitori pentru eşecurile cronice ale politicii educaţionale. Statul cere performanţă, dar refuză să ofere condiţii. Cere rezultate, dar nu oferă resurse. Cere vocaţie, dar răsplăteşte sacrificiul cu dispreţ.
Mai grav, guvernul a ales să opună profesorii societăţii, sugerând subtil că aceştia „nu muncesc suficient” sau că beneficiază de privilegii nejustificate. Această retorică este extrem de periculoasă. Ea erodează statutul social al profesorului şi subminează autoritatea morală a şcolii. O societate care îşi umileşte profesorii îşi sabotează deliberat viitorul.
Nici protestele elevilor nu pot fi ignorate. Faptul că elevii ies în stradă este dovada eşecului total al dialogului instituţional. Elevii nu contestă doar măsuri punctuale, ci lipsa de sens a unui sistem care îi tratează ca pe simple cifre într-un tabel de eficienţă. Ei simt, poate mai clar decât decidenţii, că şcoala este împinsă într-o zonă de absurd funcţional, în care se cer rezultate fără a construi fundamentul necesar. Să fim foarte clari, problema educaţiei româneşti nu este că profesorii muncesc prea puţin, ci că statul investeşte prea puţin, gândeşte prea superficial şi acţionează prea brutal. Mediul rural continuă să fie abandonat, infrastructura este precară, echitatea digitală este un slogan gol, iar reforma curriculară este amânată la nesfârşit. În schimb, singura măsură aplicată cu fermitate este cea care apasă direct pe umerii profesorilor.
Aceasta nu este reformă. Este transfer de responsabilitate. Statul îşi maschează eşecul structural cerând mai mult de la cei care deja dau totul. O reformă autentică ar fi început cu respect. Cu investiţii reale. Cu reducerea birocraţiei, nu cu intensificarea ei. Cu formare profesională de calitate, cu infrastructură funcţională, cu salarii care să reflecte importanţa socială a profesiei didactice. Ar fi început prin a redefini misiunea educaţiei într-o lume a inteligenţei artificiale, nu prin a forţa un sistem învechit să producă miracole prin epuizare.
În concluzie, deputatul Nagy Vasile a specificat că: guvernul Bolojan trebuie să înţeleagă un adevăr simplu şi incomod, nu poţi construi viitorul unei ţări pedepsindu-i educatorii. Nu poţi cere performanţă din precaritate şi nu poţi obţine respect social prin constrângere administrativă. România nu se află într-o criză a profesorilor, ci într-o criză de leadership educaţional. Iar fiecare zi în care această realitate este ignorată înseamnă nu economie la buget, ci pierdere de capital uman.
Pentru că, în final, o ţară care îşi sacrifică profesorii în numele „reformei” nu face decât să-şi sacrifice propriul viitor.
|
