Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Mircea Fechet (Grupul parlamentar al PNL)
Atacul la secretarul de stat american Marco Rubio, ultima dovadă de fariseism din partea vuvuzelelor de la noi, care se bat cu pumnul în piept că sunt pro-SUA, dar în realitate cântă după cum le dictează Rusia şi China

Liberalul Mircea Fechet trage semnalul de alarmă: România e ţinta unui sabotaj informaţional, din seria „Noi nu ne vindem ţara”, prin care Statele Unite ale Americii sunt prezentate drept inamic, iar Rusia şi China ca alternative rezonabile.

Deputatul Mircea Fechet a atras atenţia, de la tribuna Parlamentului, asupra unei campanii de dezinformare fără precedent, pe reţelele sociale şi în aplicaţiile de mesagerie, declanşată în urma participării României la conferinţa ministerială de la Washington privind mineralele critice. Mircea Fechet acuză «un sabotaj în toată puterea cuvântului», în condiţiile în care atacul a vizat direct parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii (SUA), transformarea secretarului de stat Marco Rubio în cel mai mare duşman al intereselor statului român şi prezentarea Rusiei şi a Chinei drept «alternative rezonabile». Deputatul susţine că, deşi narativul „Noi nu ne vindem ţara” a fost folosit periodic, în ultimii 35 ani, pentru a bloca proiecte şi investiţii strategice, diferenţa majoră este că, în acest caz, SUA au fost portretizate ca un stat inamic, iar «România, pe punctul de a fi jefuită de resurse, şantajată financiar şi lipsită de suveranitate». Mircea Fechet afirmă că apărarea intereselor naţionale presupune responsabilitate şi consolidarea alianţelor strategice, nu demonizarea lor, mai ales într-un moment de maximă instabilitate în regiunea Mării Negre. În context, liberalul punctează urgenţa unui proiect de ţară în care România nu e «doar un pion pe tabla de şah a altora, ci o ţară care ştie ce potenţial are şi ce vrea». «Vânătoarea de resurse strategice nu mai este demult doar o chestiune economică, a devenit una dintre cele mai importante mize geopolitice.
Competiţia pentru materii prime rare se duce la cel mai înalt nivel, pentru că în joc este obţinerea controlului pe întregul lanţ, de la extracţie şi procesare, până la produsele finite. În aceste condiţii, este evident pe cine a deranjat participarea României, în cursul săptămânii trecute, la conferinţa ministerială privind mineralele critice de la Washington.
Atacul fără precedent care a urmat vizitei delegaţiei române în capitala SUA nu a fost deloc întâmplător, cu atât mai mult cu cât a luat în ţintă chiar parteneriatul nostru strategic cu Statele Unite ale Americii.
A fost un atac fără arme şi s-a dat pe frontul cel mai aglomerat cu putinţă: pe reţelele sociale şi în aplicaţiile de mesagerie de unde se informează zilnic milioane de români. Totodată, a fost orchestrat cu mii de distribuiri ale unui text care sugera că România ar fi pe punctul de a fi jefuită de resurse, şantajată financiar şi lipsită de suveranitate.», a spus Mircea Fechet, care a afirmat că atacurile la adresa parteneriatului strategic cu SUA sunt un exerciţiu de manipulare periculos pentru România.
Deputatul avertizează că afirmaţiile prezentate drept „adevăruri ascunse”, potrivit cărora ţara noastră şi-ar ceda resursele către SUA, fac parte dintr-un joc geopolitic de durată, în care avantajul aparţine statelor care înţeleg corect miza şi ştiu să îşi folosească potenţialul şi poziţia strategică în interes naţional.
«În ultimii 35 ani, narativul "noi nu ne vindem ţara" a apărut periodic în spaţiul public şi a fost distribuit apoi constant pe reţelele sociale. Însă, în acest caz, tiparul a fost altul. Când SUA sunt prezentate drept un stat inamic aflat "în faliment", secretarul de stat Marco Rubio drept cel mai mare adversar al intereselor statului român, iar Rusia şi China apar ca alternative rezonabile, înseamnă că avem de a face cu un sabotaj în toată puterea cuvântului. Practic, într-un moment de maximă instabilitate în regiunea Mării Negre, românilor li se cere, subtil, să îşi urască aliaţii şi cei mai mari apărători ai flancului estic al NATO.
Ipotezele prezentate drept "adevăruri ascunse", potrivit cărora România îşi cedează bogăţiile către SUA, începând cu Roşia Montana şi petrolul din Marea Neagră, şi încheind cu zăcămintele de minerale rare, descoperite recent în Apuseni, sunt parte a unui joc geopolitic de anduranţă, în care câştigă cine înţelege miza şi foloseşte avantajele în interesul naţional.
Da, România e o ţară bogată şi ar putea fi şi mai bogată dacă tragem toţi pentru un proiect de ţară în care nu suntem doar un pion pe tabla de şah a altora, ci o ţară care ştie ce potenţial are şi ce vrea. Sigur, asta implică putere de decizie şi de negociere, dar şi un patriotism neclintit. Care ţine piept inclusiv cascadei de ştiri false de pe reţelele sociale, fie că vin de la Moscova, fie de la Beijing.», a menţionat deputatul Mircea Fechet în cadrul unei declaraţii în Parlament.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:16