|
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (neafiliat)
Despre responsabilitate şi echitate în politicile de austeritate
Astăzi, povara bugetară coboară din nou către cetăţeni şi către administraţiile locale, în timp ce la vârf rămân neatinse tocmai privilegiile care ar fi trebuit puse primele în discuţie, iar această distribuţie a costurilor nu este o simplă coincidenţă, ci rezultatul unei opţiuni politice asumate prin felul în care sunt prioritizate măsurile.
În luna decembrie am depus în Parlament propunerea legislativă privind eliminarea cumulului de salarii pentru miniştri şi prim-ministru, un proiect care nu a fost respins şi nici dezbătut, ci ţinut în afara circuitului legislativ firesc, fără o decizie transparentă şi asumată, prin simpla sa menţinere în afara dezbaterii publice (BP795/2025), situaţie care ridică inevitabil întrebarea dacă această iniţiativă deranjează persoane aflate simultan în două funcţii, remunerate din fonduri publice.
Discuţia îl priveşte inclusiv pe prim-ministrul României, care ar fi trebuit să fie primul care dă semnalul de responsabilitate într-un moment în care se invocă dificultăţi bugetare, însă acelaşi premier a sugerat recent că responsabilitatea pentru creşterile de taxe şi impozite aparţine primarilor, iar din teritoriu au apărut relatări privind presiuni informale exercitate asupra acestora, prin condiţionarea sprijinului guvernamental de aplicarea măsurilor impuse.
În practică, administraţiile locale s-au trezit cu schimbări legislative frecvente, reguli modificate într-un interval scurt, obligaţii introduse fără perioade reale de adaptare şi fără resurse adecvate, iar primarii au fost puşi în situaţia de a aplica decizii pe care nu le-au iniţiat şi pentru care nu au avut alternativă, fiind nevoiţi să gestioneze nemulţumirea cetăţenilor pentru măsuri stabilite la nivel central.
Între timp, cetăţenii au resimţit direct efectele: impozitare suplimentară, îngheţări de venituri, modificări privind bursele elevilor, contribuţii extinse la sistemul de sănătate şi presiuni asupra educaţiei şi administraţiei locale, iar discrepanţa devine evidentă atunci când taxele şi impozitele cresc automat, raportate la inflaţie, în timp ce pensiile, salariile şi alocaţiile nu beneficiază de acelaşi mecanism de ajustare, diferenţă care pune sub semnul întrebării echitatea întregului sistem.
În acest cadru, propunerea privind eliminarea cumulului de salarii a fost depusă pentru a afirma un principiu simplu şi firesc, acela că ajustările bugetare trebuie să înceapă de la nivelul celor care decid şi care beneficiază direct de fondurile publice, nu de la comunele obligate să aplice, nu de la cetăţenii care plătesc, nu de la cei trimişi zilnic să explice hotărâri luate în altă parte.
Faptul că proiectul rămâne blocat spune mai mult decât orice declaraţie publică, pentru că atunci când este vorba despre creşterea taxelor, mecanismele funcţionează rapid, iar când este vorba despre limitarea privilegiilor de la vârf, ritmul încetineşte vizibil.
În aceste condiţii, discuţia se mută inevitabil asupra credibilităţii lui Bolojan, fiindcă nu poţi transfera costurile către primari şi cetăţeni, iar în acelaşi timp să eviţi să atingi privilegiile din propriul birou.
|
