|
primită de la domnul deputat Andrei-Florin Gheorghiu (Grupul parlamentar al USR)
USR nu vrea să taie salariile medicilor, ci pilele şi sinecurile PSD
R eforma administraţiei publice este amânată de luni de zile nu pentru că nu ar exista soluţii, ci pentru că există rezistenţă politică. De fiecare dată când se ajunge la măsuri concrete de reducere a cheltuielilor statului, PSD găseşte o nouă problemă, o nouă condiţie sau un nou pretext pentru a amâna decizia.
Mai întâi s-a spus că se pot face reduceri doar pe posturi vacante. Apoi că reforma trebuie condiţionată de măsuri în administraţia centrală. Apoi de alte pachete economice. Acum sunt invocate, în mod fals, salariile medicilor, militarilor sau ale angajaţilor din siguranţa publică. În realitate, reforma nu a fost despre tăierea salariilor acestor oameni, ci despre reducerea risipei şi a privilegiilor din sistem.
Adevărul este că PSD nu vrea să renunţe la reţeaua de pile, sinecuri şi rude de partid care ţin administraţia umflată şi ineficientă. Un aparat de stat supradimensionat, plin de funcţii politice şi contracte preferenţiale, este convenabil pentru partid, dar extrem de costisitor pentru români. De aceea vedem această strategie permanentă de amânare: inventarea de crize, condiţionări succesive şi folosirea unor domenii sensibile drept scut politic.
Între timp, milioane de români aşteaptă de ani de zile tăieri de la stat, nu taxe mai mari şi nu explicaţii tehnice. Oamenii vor să vadă că statul începe să taie din propriile privilegii, nu din buzunarele lor.
Andrei Gheorghiu, deputat USR:
„USR nu vrea să taie salariile medicilor sau militarilor. Noi vrem să tăiem risipa, pilele şi sinecurile PSD care au umflat statul ani de zile. De fiecare dată când ajungem la măsuri reale, PSD inventează o nouă problemă pentru a proteja sistemul de partid. Românii nu mai pot fi păcăliţi, ei aşteaptă un stat mai eficient şi mai corect.”
România nu îşi mai permite un stat scump şi blocat în interese politice, mai ales într-un context economic dificil şi cu deficit ridicat. Reforma administraţiei trebuie făcută acum, nu împinsă din nou în viitor.
Vom continua să susţinem adoptarea rapidă a reformei şi reducerea reală a cheltuielilor statului, astfel încât administraţia publică să lucreze pentru cetăţeni, nu pentru clientela politică.
|