Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Mariana Vârgă (neafiliat)
Dreptate pentru medicii României!

1. România are deja un sistem medical care se confruntă cu provocări enorme: lipsă de personal, migraţia medicilor, spitale supraaglomerate. Ultimul lucru de care avem nevoie este să descurajăm şi mai mult profesioniştii care au ales să rămână şi să lupte aici, pentru noi.

Avem în dezbatere Proiectul de lege nr. 21/2026 privind modificarea Legii sănătăţii nr. 95/2006, care reprezintă un grav abuz împotriva corpului medical, fiind în realitate un instrument care poate facilita înlăturarea oricărei opoziţii faţă de deciziile politice din domeniul medicine.
Prin formulările sale, proiectul introduce în mod periculos posibilitatea sancţionării medicilor pentru opiniile profesionale exprimate, creând premisele unui veritabil ,,delict de opinie,, care poate duce la INTERZICEREA DREPTULUI DE LIBERĂ PRACTICĂ!
Iniţiativa legislativă limitează capacitatea medicului de a reacţiona atunci când consideră că interesul pacientului este pus în pericol, în situaţii în care alte interese administrative, politice sau de altă natură ajung să prevaleze asupra vieţii şi sănătăţii acestuia.
Medicina trebuie să rămână un act profesional liber, fundamentat pe ştiinţă, etică şi responsabilitate faţă de pacient, nu un domeniu supus constrângerilor ideologice sau politice!
2. USR îşi arată adevărata faţă prin PL-x 21/2026: Pentru a-şi ascunde necompetenţa şi lipsa de profesionalism, aleg să atace elitele profesionale: profesorii, juriştii, medicii.
În loc să îşi asume responsabilitatea pentru eşecurile sistemului, în loc să repare ceea ce nu funcţionează, aleg calea mai uşoară: găsesc vinovaţi printre cei care muncesc, printre cei care ţin această ţară în picioare zi de zi.
Profesorii sunt acuzaţi pentru starea educaţiei, dar sunt lăsaţi fără resurse. Medicii sunt criticaţi, dar obligaţi să lucreze în condiţii dificile. Juriştii sunt puşi sub presiune atunci când apără legea şi drepturile cetăţenilor.
Aceasta nu este o reformă. Aceasta este o formă de evitare a responsabilităţii.
3. USR încearcă să controleze şi să intimideze medicii care au salvat vieţi în pandemie. Eu nu uit perioada în care conduceam o instanţă şi aţi dat ordine să nu primim oamenii la serviciu pentru că erau nevaccinaţi împotriva voinţei lor! În pandemie au existat tensiuni reale, decizii rapide şi situaţii pe care mulţi medici au fost obligaţi să le gestioneze rapid!
USR guvernează fără o legitimare reală, într-un context în care majoritatea cetăţenilor nu a susţinut această coaliţie. În loc să rezolve problemele reale ale României, aţi ales să vă concentraţi pe controlul anumitor profesii, cum sunt medicii, transformându-i în ţinte politice.
Pentru abuzurile din pandemie – când aţi ordonat să nu primim oamenii la serviciu pentru că erau nevaccinaţi – voi trebuie să răspundeţi!
Pandemia a fost una dintre cele mai dificile perioade pentru sistemul medical, iar medicii au fost în prima linie, în condiţii de:
  • suprasolicitare extremă,
  • lipsuri de echipamente în anumite momente,
  • incertitudine ştiinţifică la început,
  • presiune psihologică şi socială enormă.
    Să nu uităm că medicii români au salvat vieţi în cele mai dificile momente, inclusiv în pandemie, iar acum sunt puşi la zid din motive politice. Orice tentativă de intimidare sau sancţionare a acestora reprezintă un abuz şi o încălcare a libertăţii profesionale.
    Stimaţi colegi, prin această lege, riscăm să transformăm profesionalismul şi devotamentul medicilor în motiv de sancţiune.
    O societate puternică este aceea care îşi respectă medicii şi îi sprijină, nu îi reduce la simpli executanţi ai unor reguli care pot ignora realitatea din teren.
    Solicităm respingerea sau revizuirea profundă a acestui proiect, pentru a garanta respectarea libertăţii profesionale, a demnităţii medicilor şi a principiilor fundamentale ale unei societăţi democratice.
    Este reprezintă un risc major pentru libertatea profesională a medicilor din România. Prin formulări vagi şi interpretabile, acest proiect deschide calea sancţionării medicilor nu pentru greşeli reale, ci pentru opinii profesionale exprimate cu bună-credinţă. Medicina nu poate exista fără libertate academică, fără dezbatere şi fără dreptul de a pune întrebări.
    Legea nu trebuie să fie motivată de răzbunare, ci de principii juridice!
  • Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:38