|
primită de la domnul deputat Vasile Nagy (Grupul parlamentar SOS România)
De ce performanţa în Educaţie nu poate
fi obţinută prin presiune
Miercuri, 18 februarie, în declaraţia sa politică, deputatul Nagy Vasile s-a referit la un aspect important al zilelor noastre şi anume la: performanţa în educaţie.
Există o idee periculoasă care revine ciclic în spaţiul public: că performanţa în educaţie poate fi forţată. Că dacă măreşti normele, înăspreşti evaluările, înmulţeşti controalele şi condiţionezi veniturile, rezultatele vor apărea aproape automat. Este doar o iluzie administrativă. În realitate, performanţa nu se obţine prin presiune, ci prin construcţie. Educaţia nu funcţionează după logica unei linii de producţie. Profesorul nu este un executant mecanic, iar elevul nu este un produs standardizat. Între cei doi există o relaţie profund umană, construită pe încredere, motivaţie şi sens. Când această relaţie este tensionată de insecuritate, birocraţie excesivă şi discurs public ostil, performanţa nu creşte, ea se erodează.
Deputatul Nagy Vasile a precizat că: Presiunea administrativă poate genera conformare pe termen scurt, dar nu creează excelenţă. Un profesor care predă sub ameninţarea permanentă a evaluării punitive va bifa cerinţe, va completa documente impecabile şi va respecta proceduri. Dar nu va mai avea energia interioară pentru inovaţie, pentru atenţia individuală acordată elevului sau pentru acel efort suplimentar care face diferenţa între rutină şi vocaţie. În sistemele educaţionale performante, precum cele din Finlanda sau Estonia, succesul nu a fost construit prin control excesiv, ci prin profesionalizarea carierei didactice. Autonomie reală la clasă, formare continuă consistentă, selecţie riguroasă şi respect social consolidate, acestea au fost instrumentele progresului. Statul a investit în profesor înainte de a-i cere rezultate spectaculoase.
La noi, adesea, raportul este invers. Se solicită performanţă înainte de a asigura condiţiile minime pentru a o produce. Se cer rezultate măsurabile într-un timp scurt, într-un sistem cu infrastructură inegală, cu decalaje majore între mediul urban şi cel rural şi cu un nivel ridicat de birocraţie care consumă resursele cele mai preţioase: timpul şi energia umană. Performanţa reală presupune trei condiţii esenţiale: competenţă, motivaţie şi resurse. Dacă una dintre ele lipseşte, rezultatele sunt dezechilibrate. Putem avea profesori bine pregătiţi, dar demotivaţi. Putem avea motivaţie, dar lipsă de infrastructură. Putem avea resurse materiale, dar fără coerenţă strategică. Presiunea nu compensează aceste carenţe, doar le ascunde temporar.
În concluzie, deputatul Nagy Vasile a specificat că: O reformă matură ar începe altfel. Ar reduce birocraţia, ar investi consecvent în formare profesională şi ar oferi stabilitate legislativă. Ar corela responsabilitatea cu autonomia şi evaluarea cu sprijinul. Ar înţelege că performanţa nu este un ordin, ci rezultatul unui ecosistem funcţional. Este esenţial să înţelegem că şcoala nu produce doar rezultate academice, ci modelează caractere şi mentalităţi. Dacă sistemul transmite constant neîncredere către propriii profesionişti, mesajul implicit pentru elevi este că autoritatea se bazează pe forţă, nu pe competenţă. Iar aceasta este o lecţie periculoasă.
Performanţa autentică apare acolo unde există echilibru între exigenţă şi sprijin. Exigenţa este necesară, dar fără sprijin devine povară. Evaluarea este necesară, dar fără resurse devine formalism. Reforma este necesară, dar fără dialog devine conflict. De aceea, performanţa nu poate fi obţinută prin presiune. Poate fi construită prin respect, investiţie şi viziune pe termen lung. Iar o societate care înţelege acest lucru nu va căuta să forţeze excelenţa, ci să creeze condiţiile în care ea devine posibilă.
|
