|
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (neafiliat)
Incompetenţă în ianuarie, funcţie de conducere în februarie
Deciziile politice din ultimele luni privind conducerea Autorităţii Vamale Române ridică întrebări serioase despre profesionalism, rigoare şi responsabilitate în administraţia publică.
În ianuarie 2026, premierul Ilie Bolojan l-a demis pe Alexandru Bogdan Bălan din funcţia de preşedinte al Autorităţii Vamale Române, invocând incompetenţa. Această decizie ar fi trebuit să transmită un semnal clar privind evaluarea profesională şi asumarea responsabilităţilor într-o instituţie-cheie pentru bugetul statului şi combaterea contrabandei.
Doar o lună mai târziu, fără nicio explicaţie publică legată de schimbarea criteriilor de evaluare sau a concluziilor iniţiale, acelaşi premier l-a numit pe Alexandru Bogdan Bălan în funcţia de vicepreşedinte al aceleaşi instituţii. Această revenire ridică întrebarea firească: a dispărut brusc incompetenţa invocată anterior, sau problema nu a fost niciodată competenţa, ci doar poziţia în organigramă? Este vorba despre o instituţie cu impact direct asupra veniturilor publice, securităţii economice şi respectării legii, nu despre o funcţie simbolică sau flexibilă care poate fi rotită după bunul plac.
Acest parcurs devine şi mai greu de înţeles dacă luăm în considerare contextul anterior, Alexandru Bogdan Bălan a fost urmărit penal timp de aproape un deceniu de Direcţia Naţională Anticorupţie într-un dosar de abuz în serviciu şi fals intelectual, clasat în mai 2025. Clasarea soluţionează legal problema, dar nu elimină discuţia legitimă despre oportunitate, credibilitate şi exigenţă în numirile de conducere din stat.
Mai mult, în septembrie 2025, Bălan fusese deja numit la conducerea vămilor, apoi, la câteva luni, considerat impropriu pentru funcţie, pentru ca apoi să fie readus într-o altă poziţie de conducere în aceeaşi instituţie. Această succesiune de decizii nu mai poate fi prezentată drept reformă, profesionalizare sau meritocraţie. Ea creează impresia unei rotaţii arbitrare de funcţii, care subminează încrederea publică şi transformă evaluarea competenţei într-un concept flexibil, adaptat conjuncturii.
Statul nu poate funcţiona pe logica „l-am demis, dar l-am readus”. Instituţiile-cheie nu pot fi conduse prin improvizaţii administrative care se contrazic de la o lună la alta, fără explicaţii clare şi asumate faţă de cetăţeni. Când aceeaşi autoritate politică transmite, într-un interval scurt, concluzii opuse despre aceeaşi persoană, nu mai vorbim despre corectare sau reevaluare, ci despre sfidarea logicii administrative şi a bunului-simţ. Un astfel de mod de a guverna transmite că funcţiile de conducere nu sunt rezultatul deciziilor asumate, ci piese într-un joc intern, mutabile după nevoie, în timp ce cetăţenilor li se cere să accepte aceste răsturnări fără întrebări şi fără explicaţii.
|