|
primită de la domnul deputat Andrei-Florin Gheorghiu (Grupul parlamentar al USR)
STOP păcănelelor în judeţul Vâlcea
Judeţul Vâlcea merită un viitor construit pe muncă, investiţii şi oportunităţi reale, nu pe vieţi distruse la colţ de stradă de industria jocurilor de noroc.
industria jocurilor de noroc.
De ani de zile, Uniunea Salvaţi România se luptă în Parlament pentru a limita extinderea necontrolată a acestui fenomen care afectează tot mai multe familii. Păcănelele nu sunt „afaceri ca oricare altele”. Sunt un viciu care distruge vieţi, generează dependenţă, lasă în urmă datorii, depresie, violenţă domestică şi copii care cresc fără stabilitate.
În tot acest timp, în municipii, oraşe şi comune din Vâlcea, sălile de jocuri au apărut la parter de bloc, în cartiere vulnerabile sau în zone intens circulate. Multă vreme, autorităţile locale nu au avut instrumentele legale necesare pentru a interveni real, iar această industrie a profitat de portiţe legislative şi de lipsa de voinţă politică.
Acest lucru s-a schimbat!
Prin noile reglementări adoptate la iniţiativa USR, primăriile şi consiliile locale au acum puterea de a decide dacă permit sau nu funcţionarea jocurilor de noroc pe raza localităţii. Este un instrument concret, legal, prin care comunităţile îşi pot apăra viitorul şi pot reda spaţiile publice oamenilor, nu intereselor unei industrii care trăieşte din dependenţă.
Fac un apel direct către toţi primarii şi membrii consiliilor locale din judeţul Vâlcea:
Introduceţi pe ordinea de zi hotărâri pentru eliminarea sălilor de păcănele.
Alegeţi să protejaţi familiile şi tinerii, nu profiturile unor operatori care prosperă din slăbiciunea celor vulnerabili.
Până acum, prea mulţi politicieni au mimat lupta cu jocurile de noroc, în timp ce fenomenul a crescut sub ochii lor. Astăzi nu mai există scuze. Pârghia legală există şi poate fi folosită.
„Nu putem negocia sănătatea mintală şi financiară a vâlcenilor pentru profiturile unei industrii care trăieşte din dependenţă. Avem, în sfârşit, instrumentele legale pentru a curăţa comunităţile noastre. Le cer primarilor şi consilierilor locali din Vâlcea să aibă curajul de a spune stop păcănelelor şi de a pune oamenii mai presus de orice interes.”, a declarat Andrei Gheorghiu, deputat USR Vâlcea.
Nu este o luptă împotriva mediului de afaceri onest. Este o luptă pentru oameni. Pentru tinerii care merită şanse reale, nu iluzii periculoase. Pentru părinţii care vor siguranţă în cartierele lor. Pentru un judeţ în care viitorul nu se pierde la aparate.
|