Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Codruţa-Maria Corcheş (Grupul parlamentar POT)
Un copil nu poate deveni victima răfuielilor politice!

Informaţiile apărute în spaţiul public privind blocarea îmbarcării fiicei minore a domnului Victor Ponta într-un zbor de repatriere organizat de Ministerul Afacerilor Externe sunt extrem de grave şi revoltătoare.

Potrivit declaraţiilor publice, decizia ar fi fost luată în urma unei intervenţii directe a doamnei ministru al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, care ar fi contactat consulul pentru a împiedica îmbarcarea minorei. Dacă aceste informaţii se confirmă, vorbim despre un abuz de putere inacceptabil şi despre folosirea instituţiilor statului în scopuri politice.
Repatrierea cetăţenilor români aflaţi în zone sensibile sau afectate de conflicte trebuie să se facă exclusiv pe criterii umanitare, de urgenţă şi de vulnerabilitate. Disputele între adulţi nu pot justifica abandonarea unui copil într-o regiune instabilă. Copiii nu pot deveni instrumente ale conflictelor politice!
Este absolut inadmisibil ca o minoră să fie lăsată în urmă într-o operaţiune de repatriere organizată de statul român, în timp ce alţi cetăţeni sunt aduşi în siguranţă. Dacă această decizie a fost într-adevăr determinată de considerente politice, atunci ne aflăm în faţa unui precedent extrem de periculos.
Solicit Ministerului Afacerilor Externe să prezinte de urgenţă toate informaţiile privind organizarea acestui zbor de repatriere, lista persoanelor acceptate la îmbarcare şi criteriile pe baza cărora s-au luat aceste decizii. De asemenea, cer clarificări oficiale privind eventualele intervenţii politice în activitatea corpului consular.
Dacă acuzaţiile se confirmă, solicit fără echivoc demisia imediată a doamnei ministru Oana Țoiu. Un ministru care ar folosi instituţiile statului pentru a pedepsi politic familia unui adversar, ajungând până la a pune în pericol un copil, nu mai poate ocupa o funcţie publică.
Statul român are obligaţia de a-şi proteja toţi cetăţenii, iar în cazul minorilor această obligaţie este cu atât mai mare. Nici o funcţie politică nu oferă dreptul de a transforma un copil într-o victimă colaterală a conflictelor politice.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 13:36