|
primit de la preşedintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, domnul deputat Adrian Solomon (Grupul parlamentar al PSD)
Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor găzduieşte un eveniment cu participare internaţională, având ca temă constituirea Grupării Europene de Cooperare Teritorială – GECT 201eEAST GATE201c. Evenimentul va avea loc joi, 19 martie 2026, între orele 11.00 – 14.00, la Palatul Parlamentului - Sala ”Nicolae Iorga”, nivel P.
Această iniţiativă vizează crearea celui mai amplu instrument de cooperare teritorială de la frontiera estică a UE, fiind validată politic la data de 18 septembrie 2025 în prezenţa Doamnei Maia Sandu, Preşedintele Republicii Moldova, şi a reprezentanţilor Parlamentului European, domnii Victor Negrescu, Siegfried Mureşan şi Eugen Tomac.
Evenimentul va reuni aproximativ 200 de reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din România, Republica Moldova, Ucraina (regiunile Cernăuţi şi Vinniţa) şi Bulgaria (regiunile Silistra şi Dobrich).
Apreciem că găzduirea acestui eveniment istoric sub cupola Parlamentului României va transmite un semnal puternic de solidaritate regională şi va consolida rolul României de pilon de stabilitate şi integrare europeană în Europa de Sud-Est.
|