Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Varol Amet (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)

După o lună de primenire spirituală prin post negru diurn, precum şi slujbele specifice celei mai sfinte luni din calendarul Islamic-Luna Ramazan, credincioşii musulmani sărbătoresc, începând de vineri dimineaţă, Ramazan Bayram-ul.

Sărbătoarea marchează sfârşitul celor 30 de zile de post şi rugăciune, iar slujbele religioase, cu ocazia Ramazan Bayram-ului, vor fi oficiate în toate geamiile din România.
Luna Ramazan este o lună de reflecţie, o lună în care fiecare persoana îşi analizează propriile fapte şi propriul comportament cu scopul de a găsi calea cea bună în viitor, de a corecta ce a greşit şi de a fi mai bun, de a ne cântări mai bine faptele şi vorbele şi de a da dovadă în continuare de solidaritate şi respect în relaţia cu semenii noştri, indiferent de etnie.
Sărbătoarea de Bayram este denumită popular sărbătoarea dulce -Şeker Bayram, datorită meniurilor specifice bazate pe produsele tradiţionale cum ar fi baclavalele, prăjiturile cu miere şi sucurile de fructe.
Potrivit tradiţiei în aceste zile de sărbătoare, credincioşii musulmani merg în vizită la rude, prieteni şi vecini, sărbătoresc în familie şi se vor delecta cu dulciuri şi băuturi răcoritoare.
Referitor la marele eveniment spiritual din calendarul Islamic, doresc să le transmit credincioşilor musulmani din România şi din întreaga lume tradiţionala urare: Ramazan Bayram Qayirli Bolsin! – Ramazan Bayram Hayirli Ve Mubarek Olsun! –– Eid Mubarak! Un Bairam fericit!
Cu ocazia acestei mari sărbători religioase, adresez un îndemn la pace, înţelegere, respect şi iubire faţă de semeni, indiferent de apartenenţa lor religioasă.
Prin această comunicare şi cu ocazia sărbătorii de Nawrez/Nevruz sau Nowruz, care se celebrează anual la 21 martie, iar în acest an coincide cu Ramazan Bayram, doresc să le urez tuturor tătarilor şi nu numai, o primăvară frumoasă, plină de bucurii, sănătate şi pace sufletească.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:02