|
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (neafiliat)
Bugetul României, dincolo de discursuri, negocieri închise, voturi decise dinainte
În comisiile de specialitate ale Parlamentului, acolo unde se decide modul în care sunt cheltuiţi banii publici, procesul bugetar pentru 2026 a scos la iveală o realitate pe care puţini o văd din exterior.
Amendamentele au fost discutate mai degrabă formal, în timp ce direcţia votului era deja stabilită, în urma negocierilor politice purtate în afara sălii. În practică, conţinutul fiecărui amendament a contat mai puţin decât înţelegerile făcute înainte de începerea dezbaterilor.
Tabloul final al acestor negocieri este cât se poate de clar: 15 amendamente ale parlamentarilor AUR, 28 ale grupului minorităţilor naţionale, un amendament al UDMR în valoare de 150 de milioane de lei, două ale PNL şi mai multe amendamente ale PSD, inclusiv unul de 100 de milioane de lei pentru Catedrala din Baia Mare. Toate au fost adoptate.
Niciunul nu a beneficiat de o analiză reală. Aceste rezultate nu reflectă o prioritizare transparentă a cheltuielilor publice, ci mai degrabă un echilibru politic rezultat din negocieri.
Parlamentarii PSD au propus în comisie un „pachet de solidaritate” de 1 miliard de lei, destinat tinerilor şi pensionarilor. Luni, acelaşi grup parlamentar se felicita public pentru adoptarea amendamentului, însoţind momentul cu declaraţii despre grija faţă de oameni. Miercuri, în comisia de fond, acelaşi amendament era respins. Astăzi, joi, 19 martie, componenta privind sursa de finanţare a fost, în schimb, aprobată. Această succesiune de decizii nu indică o politică socială coerentă, ci mai degrabă un exerciţiu de imagine.
Întrebarea firească este simplă, dacă există o voinţă reală pentru măsuri sociale, de ce acestea nu se regăsesc în forma finală a bugetului? Răspunsul este la fel de simplu, amendamentul nu a fost depus pentru a fi adoptat, ci pentru a fi anunţat. Cost politic zero, câştig de imagine maxim.
Situaţia parlamentarilor AUR este la fel de relevantă pentru modul în care funcţionează acest proces. Amendamentele proprii au fost negociate, susţinute şi adoptate în comisie, în acelaşi mecanism pe care partidul îl contestă public. Ulterior, la momentul votului, parlamentarii AUR au fost prezenţi în sală, dar nu au votat. „Prezent, dar nu votez” nu este o poziţie politică, ci o strategie de imagine prin care încerci să te delimitezi de un proces din care ai beneficiat direct.
Realitatea este una singură, PSD mimează politici sociale, AUR mimează opoziţia, iar în spatele acestor poziţii publice funcţionează acelaşi mecanism de negociere politică.
Miercuri, în jurul orei 18:00, şedinţa comună a comisiilor de buget a fost suspendată nu din lipsă de soluţii tehnice, ci din cauza blocajelor generate de orgolii politice. Într-un moment în care România se confruntă cu un deficit ridicat şi presiuni bugetare majore, interesele politice au fost puse, din nou, deasupra interesului public. După discuţiile dintre liderii grupurilor parlamentare, s-a conturat o direcţie comună, urmând ca dezbaterile să fie reluate astăzi în comisiile reunite de buget. Conform acestei direcţii, sursa de finanţare vizează inclusiv redistribuiri din zona cheltuielilor pentru magistraţi, ceea ce confirmă un fapt simplu, banii există, problema este modul în care sunt prioritizaţi.
În acest context, mesajul transmis de premierul Ilie Bolojan, potrivit căruia nu se vor face excepţii, poate fi interpretat ca un apel la disciplină fiscală. În practică însă, într-un sistem deja dominat de excepţii negociate politic, lipsa unor intervenţii reale pentru corectarea dezechilibrelor riscă să accentueze disfuncţionalităţile existente, nu să le rezolve.
Ceea ce s-a întâmplat în aceste zile nu reprezintă o excepţie, ci modul în care funcţionează, în realitate, procesul bugetar: negocierile politice prevalează asupra analizei economice, iar deciziile sunt luate în funcţie de interese de moment, nu de priorităţi reale.
Analiza ultimilor ani conturează un tipar clar, acelaşi sistem politic a mimat munca, a mimat reformele şi a mimat grija faţă de cetăţeni. Acelaşi ciclu se repetă, declaraţii înaintea votului, blocaje după, iar la final nota de plată este achitată de români.
Banii există. Se găsesc întotdeauna atunci când trebuie: pentru finanţarea partidelor, pentru cumul de salarii, pentru indemnizaţii din funcţii multiple, pentru catedrale şi proiecte negociate în spatele uşilor închise. Nu se găsesc însă pentru ambulanţe, pentru şcoli, pentru pensionari sau pentru tineri. Acest lucru nu mai poate continua. Bugetul este momentul în care se vede clar cine îşi asumă responsabilitatea şi cine rămâne la nivel de declaraţii. Nu pentru partid, nu pentru imagine, nu pentru negocieri, ci pentru cei care plătesc taxe, muncesc şi privesc acest spectacol cu tot mai multă frustrare.
Românii nu mai au răbdare cu un sistem care îşi împarte resursele între cei care îl controlează şi le spune celor care îl finanţează că nu sunt bani.
Sunt bani. Întrebarea este: pentru cine?
|
