Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Monica Ionescu (neafiliat)
Protecţia copiilor, mai presus de conflictele părinţilor

Am depus, în prima parte a lunii martie, o iniţiativă legislativă de modificare a Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, proiect care răspunde recomandărilor formulate de Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului în iulie 2025.

Mesajele primite de-a lungul timpului, înainte de iniţierea proiectului, în care oamenii mi-au povestit experienţe personale sau situaţii dificile din conflicte de familie şi mi-au transmis încurajări, m-au determinat să depun iniţiativa legislativă.
Iar, după ce am anunţat public, zilele acestea, depunerea proiectului, am primit din nou numeroase mesaje şi întrebări, ceea ce arată interesul şi sensibilitatea oamenilor faţă de modul în care sunt gestionate conflictele dintre părinţi atunci când este implicat un copil. Proiectul propune câteva schimbări esenţiale. În primul rând, este înlocuit conceptul de „alienare parentală”, intens contestat la nivel internaţional şi nerecunoscut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii sau de DSM-5 (Manualul de Diagnostic şi Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale). În locul acestuia, proiectul introduce noţiunea de „sabotaj al relaţiilor de ataşament ale copilului”, mutând analiza de pe reacţiile copilului pe comportamentele concrete ale adulţilor.
Astfel, dacă un copil ajunge să refuze contactul cu un părinte, nu mai este nevoie să îl interogăm ca pe un suspect la poliţie pentru a afla „de ce nu vrea să stea cu tata/mama”, ci analizăm comportamentul adultului, ce a făcut sau ce nu a făcut pentru a încuraja relaţia. Proiectul extinde, de asemenea, protecţia asupra întregii reţele de ataşament a copilului: bunici, fraţi sau alte persoane care au avut un rol stabil în viaţa lui. Stabilitatea emoţională a unui copil se construieşte adesea în jurul mai multor relaţii, iar legea trebuie să recunoască această realitate. O altă prevedere importantă priveşte modul în care sunt tratate penalităţile din litigiile de custodie.
Contul pentru copil reprezintă una dintre cele mai inovatoare şi corecte prevederi ale proiectului de lege PL-x 183/2026, deoarece schimbă complet filosofia sancţiunilor în dreptul familiei. În loc ca penalităţile stabilite de instanţă să ajungă la celălalt părinte (care, să fim sinceri, poate că nu are nevoie de încă un motiv să se certe), sumele vor fi depuse într-un cont deschis pe numele copilului, la care acesta va avea acces exclusiv la majorat. Astfel, sancţiunea rămâne, dar dispare stimulentul financiar dintre părinţi, iar beneficiarul final devine copilul. Principiul de la care porneşte această iniţiativă este simplu: copilul nu este nici instrument probatoriu şi nici sursă de venit într-un conflict între adulţi.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 6:36