|
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (neafiliat)
România, în faţa unei crize prelungite, iar guvernul acţionează abia când nu mai poate ignora efectele
De trei săptămâni, România se confruntă cu o realitate cruntă, preţurile la pompă cresc constant, zi de zi, fără pauză şi fără explicaţii clare din partea autorităţilor.
În tot acest timp, cetăţenii au plătit mai mult pentru fiecare litru de combustibil, pentru fiecare drum şi pentru fiecare produs care depinde de transport. În aceste trei săptămâni de scumpiri vizibile şi constante, guvernul nu a reacţionat cu soluţii concrete, iar răspunsurile oficiale au fost amânate şi diluate.
Astăzi, după ce motorina a depăşit pragul de 10 lei pe litru, s-a „descoperit” brusc că există o criză. Guvernul a convocat şedinţă, a adoptat ordonanţă de urgenţă, şi a anunţat măsuri. Această reacţie vine mult prea târziu, după ce situaţia a devenit imposibil de ignorat, din punct de vedere politic. Problema este că această „criză” nu a apărut peste noapte, nu a fost un fenomen imprevizibil. A fost construită lent, zi de zi, timp de trei săptămâni, în care guvernul a preferat să consulte, să analizeze şi să respingă orice soluţie, etichetând-o drept „populistă”, fără să acţioneze efectiv.
În aceeaşi perioadă, alte state europene au demonstrat ce înseamnă să acţionezi rapid şi eficient. Italia a redus accizele cu 0,25 euro pe litru şi a plafonat preţul motorinei, Spania a alocat 5 miliarde de euro pentru a reduce preţul cu până la 30 de cenţi pe litru, Slovenia şi-a redus accizele, Ungaria a plafonat preţurile, Bulgaria a acordat compensaţii directe pentru cetăţenii cu venituri mici, Austria a redus taxele pe carburanţi, iar Polonia a tăiat TVA-ul la combustibili la 8%. Toate aceste guverne au arătat că, atunci când există voinţă politică, există şi instrumentele necesare pentru a proteja cetăţenii.
În România, însă, guvernul a continuat să încaseze o sumă semnificativă din fiecare litru de combustibil prin accize şi TVA, iar la începutul anului a decis chiar să majoreze aceste accize. În momentul în care preţurile au explodat, explicaţia guvernului a fost că nu mai există „spaţiu de intervenţie” din cauza veniturilor generate de aceste accize. Astfel, guvernul a mărit povara înainte de criză, iar acum foloseşte aceeaşi povară ca justificare pentru a nu interveni în mod eficient.
În acelaşi timp, marile companii din sectorul energetic au înregistrat profituri imense. OMV Petrom a încheiat 2025 cu un profit net de aproximativ 3,1 miliarde lei, iar Romgaz a raportat un profit net de 3,3 miliarde lei, contribuind cu peste 2 miliarde lei la bugetul de stat, bani care au intrat în acelaşi buget invocat acum de guvern drept „motivul” pentru care nu se poate interveni. „Nu avem bani” nu este un fapt obiectiv, ci o alegere politică.
Măsura adoptată acum, plafonarea adaosului comercial, este o soluţie limitată, care nu abordează cauza principală a scumpirilor. Această măsură vine cu o întârziere de trei săptămâni, după ce efectele acestei scumpiri au fost deja resimţite în transporturi, în preţurile alimentelor şi în fiecare cheltuială zilnică a cetăţenilor.
Ni se spune că statul nu trebuie să intervină direct în formarea preţurilor, dar, în acelaşi timp, vedem intervenţii directe în piaţă pentru alte sectoare. Acest fapt demonstrează că problema nu este lipsa instrumentelor de intervenţie, ci momentul în care acestea sunt utilizate. Instrumentele, exemplele şi timpul sunt la dispoziţia guvernului, dar a lipsit reacţia la momentul potrivit.
Problema nu este că nu se poate face nimic, ci faptul că guvernul intervine doar atunci când costul politic devine mai mare decât costul suportat de oameni. În rest, cetăţenii sunt lăsaţi să plătească preţul, iar soluţiile vin doar atunci când criza devine imposibil de ignorat.
|
