|
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (neafiliat)
Ordonanţa nr. 11/2025, cum se construieşte un sistem fiscal paralel, în afara regulilor egale
Guvernul transmite pe bandă rulantă către Parlament ordonanţe ambalate convenabil sub pretextul unor obligaţii externe sau al unor aşa-zise cerinţe venite din zona OCDE.
Ordonanţa nr. 11/2025 este prezentată în aceeaşi logică, ca o condiţie pentru aderarea României. În realitate, dincolo de acest pretext, textul nu corectează sistemul fiscal, ci construieşte un mecanism paralel, accesibil doar celor care au resursele să îl utilizeze. Pentru restul contribuabililor, nu apare nicio îmbunătăţire, doar mai multă incertitudine şi o creştere a puterii discreţionare a administraţiei fiscale.
Mecanismele introduse, acordul de preţ în avans şi procedura amiabilă, sunt prezentate drept instrumente necesare în fiscalitatea internaţională. În practică, însă, ele sunt utilizabile aproape exclusiv de multinaţionale şi de companii mari, cu departamente specializate şi bugete consistente pentru consultanţă fiscală. Un IMM din Vaslui, Botoşani sau Olt nu va avea niciodată acces real la astfel de proceduri, nu are resursele, nu are structura şi nu are, în fapt, nicio şansă.
Se creează astfel, fără echivoc, un sistem fiscal cu două viteze, o categorie restrânsă de contribuabili beneficiază de instrumente de negociere şi optimizare, în timp ce restul sunt excluşi, dar obligaţi să suporte consecinţele. În paralel, ANAF acumulează o putere excesivă, devenind simultan parte în procedură, autoritate de negociere, emitent al deciziei şi instituţia care aplică rezultatul. Fără un control extern real, nu mai vorbim despre o procedură fiscală echilibrată, ci despre un mecanism în care arbitrariul este, practic, consacrat.
Mai grav, contribuabilul care intră în procedura amiabilă este forţat să renunţe la dreptul de a se adresa instanţei. Aceasta nu este o opţiune liberă, ci o condiţionare inacceptabilă, un veritabil şantaj procedural, în care accesul la o soluţie este cumpărat prin renunţarea la un drept fundamental.
Rezultatele arbitrajului pot fi impuse fără acordul contribuabilului, efectele pot depăşi limitele prescripţiei, iar inspecţiile fiscale pot fi suspendate pe termen nedefinit cât timp o cerere APA este în analiză, fără ca ANAF să fie obligată de un termen clar de soluţionare.
În acelaşi timp, legea este golită de substanţă, procedurile reale, criteriile şi condiţiile sunt lăsate la nivelul unor ordine administrative ale ANAF şi ale ministrului finanţelor. Parlamentul votează forma, iar administraţia decide fondul, o inversare periculoasă a rolurilor într-un stat de drept.
Inclusiv Consiliul Legislativ semnalează probleme serioase de tehnică legislativă, text incoerent, supradimensionat, cu trimiteri greşite sau incomplete. Cu toate acestea, proiectul a fost adoptat de Camera Deputaţilor cu 230 de voturi pentru, susţinut de o majoritate largă.
Rămâne o întrebare esenţială, cine îşi asumă un act normativ care consolidează puterea administraţiei fiscale şi restrânge, simultan, drepturile contribuabililor? Aderarea la OCDE nu poate fi folosită ca pretext pentru astfel de derapaje. O lege care tratează diferit contribuabilii nu este o reformă, este un privilegiu mascat în conformare europeană.
|
