|
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (neafiliat)
Victimele violenţei nu au nevoie de definiţii, ci de protecţie reală
Între modificări de formă în lege şi nevoia de protecţie reală, alegerea nu ar trebui să fie niciodată dificilă, vorbim despre vieţi care depind de decizii concrete, nu de formulări.
Violenţa împotriva femeilor rămâne o realitate gravă, care nu poate fi tratată superficial. Orice iniţiativă legislativă trebuie analizată nu doar prin prisma intenţiei declarate, ci mai ales prin efectele reale pe care le produce. Dincolo de concepte juridice, există victime care au nevoie de intervenţie rapidă, protecţie efectivă şi un sistem care funcţionează.
Introducerea termenului „femicid” în Codul penal este prezentată ca un progres. Dar întrebarea esenţială nu este cum denumim fenomenul, ci dacă această modificare schimbă cu adevărat ceva pentru victime. Recunoaşterea problemei este importantă, însă nu este suficientă.
Problema acestui demers este că nu aduce instrumente concrete de protecţie şi, în plus, riscă să creeze confuzie juridică. Instituţiile abilitate au semnalat deja suprapuneri între infracţiuni şi riscul unei duble reglementări în Codul penal. Cu alte cuvinte, complicăm legea fără să rezolvăm realitatea din teren. Analiza arată clar, proiectul nu intervine acolo unde sistemul cedează. Nu schimbă modul de reacţie la apelurile de urgenţă, nu introduce obligaţii ferme pentru instituţii, nu rezolvă problema ordinelor de protecţie încălcate şi nu creează mecanisme eficiente de monitorizare a agresorilor.
În schimb, extinde cadrul teoretic prin noi definiţii, fără impact direct asupra siguranţei victimelor.
Între timp, realitatea este dură şi nu poate fi ignorată. România funcţionează la limită în ceea ce priveşte infrastructura de sprijin: doar 27 de adăposturi de urgenţă, 16 centre de recuperare, 42 de locuinţe protejate şi 42 de centre maternale. În multe cazuri, victimele, alături de copii, nu au unde să meargă sau sunt nevoite să îşi părăsească locuinţa pentru a se salva. Aici este ruptura fundamentală între discurs şi realitate.
O lege care îşi propune să protejeze trebuie să intervină exact în punctele în care sistemul eşuează, nu doar să adauge termeni noi în Codul penal.
Din această nevoie reală a apărut propunerea (L57/2026) de completare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, un mecanism clar, aplicabil şi orientat spre protecţia efectivă a victimei. Principiul este simplu şi corect, victima rămâne în locuinţă, iar agresorul este cel care pleacă, indiferent de cine este proprietarul.
Măsura este dispusă de instanţă în cadrul procesului de divorţ, pe baza unor probe concrete, ordine de protecţie, certificate medico-legale, declaraţii de martori sau înregistrări. Durata poate ajunge până la 10 ani, în funcţie de gravitatea situaţiei, riscul de recidivă şi existenţa copiilor.
Mai mult decât atât, interdicţia de revenire este fermă, iar încălcarea ei atrage consecinţe reale, răspundere penală şi evacuare silită fără termen de graţie. În acelaşi timp, dreptul de folosinţă al victimei este protejat juridic, fiind înscris în cartea funciară şi opozabil inclusiv terţilor.
Acesta este tipul de intervenţie care poate face diferenţa între vulnerabilitate şi siguranţă.
Cu toate acestea, propunerea a primit raport de respingere din partea aceleiaşi „comisii speciale” care a susţinut proiectul privind femicidul. O decizie care ridică o întrebare legitimă: ce alegem, de fapt? Soluţii care sună bine sau soluţii care funcţionează?
Această diferenţă arată clar direcţia în care se merge, spre soluţii care arată bine în text şi în spaţiul public, nu spre cele care pot produce efecte reale. Pentru că femeile aflate în astfel de situaţii nu au nevoie de un cuvânt nou în Codul penal, ci de intervenţie la timp, de protecţie efectivă, de sprijin real şi de un sistem care funcţionează atunci când cer ajutor.
Este simplu să scrii câteva rânduri într-o lege şi să creezi impresia unei schimbări, dar este mult mai greu să faci ca acele lucruri să funcţioneze în mod real.
Concluzia este simplă şi nu mai are nevoie de interpretări, este mai uşor să introduci un cuvânt nou în Codul penal şi să organizezi o conferinţă de presă decât să construieşti un mecanism care să funcţioneze concret, nu doar declarativ.
Primul arată bine.
Al doilea salvează vieţi.
|
