|
primită de la doamna deputat Andreea Petronela Cîmpianu (Grupul parlamentar SOS România)
România de azi şi de mâine
Negociere....asta era tot ce România trebuia să facă pentru a reuşi să reziste în această criză mondială. Dar nu. Bineînţeles că cei care s-au vândut şi au vândut ţara nu au capacitatea de a negocia. Eu mă întreb când vor avea cei de la guvernare suficient curaj să spună stop trădării naţionale şi să revină la o direcţie democratică şi în interesul poporului român.
Se întâlnesc prin diverse cafenele şi mai pun ţara la cale un pic, cât să fure, cât să vândă şi lasă România pradă specimenelor cum sunt cei de la USR, sau mai bine spus, actorilor de la „Vara Ispitelor”. Aceşti indivizi s-au format pe platourile de filmare ale scenei mondiale globaliste. Lipsiţi de empatie, apatici, fără studii, fără tradiţii, familie şi credinţe, au neobrăzarea să dea lecţii poporului român. Măcar cunoaşteţi istoria românilor? Nu o cunoaşteţi pentru că habar nu aveţi ce înseamnă sa fii român. Încercaţi să monopolizaţi puterea în România cu ajutorul prietenului vostru PNL-ist, care din greşeală şi ilegal a ajuns Prim-Ministru.
Aţi distrus România, dar acum spunem stop. Oamenii nu vor să meargă înainte cu voi. Vrem naţionalizarea tuturor resurselor cum au făcut şi stăpânii voştri. Zăcămintele din Neptun Deep sunt ale noastre, iar noi nu le vrem depozitate într-o ţară coruptă şi plină de duşmănie faţă de poporul român. La fel şi minele de cărbune sau zăcămintele aurifere pe care nu le vreţi exploatate de către noi, ci de cei care vă stăpânesc, la fel cum aţi făcut şi cu minele de sare. Avem nevoie de guvernanţi puternici, care să îşi dorească ţară să fie prosperă şi românii să trăiască în pace. Avem nevoie să atragem investitori pentru a creşte veniturile, avem nevoie să dăm un respiro afacerilor româneşti, pe care le-aţi băgat în groapă, prin politici fiscale inteligente, avem nevoie să ajutăm populaţia să treacă peste această criză prin măsuri corecte şi prin NEGOCIERI. Avem tot ce UE are nevoie acum: resurse, apa, pământ fertil. Noi vrem să negociem, vrem să punem România la masa învingătorilor. Vreţi bani la buget? Impozitaţi multinaţionalele cu cel puţin 5 % din profit.
Franţa a negociat cu Comisia Europeană o contribuţie mai mică în 2026. Statele europene vor să pună stop creşterii preţurile la combustibililor şi caută soluţii pentru a ajuta populaţia. Iar România face ce? Nimic. Ca de obicei laşitatea conduce ţara în prăpastie. Aţi minţit poporul că nu sunt bani, daţi afară bugetari, dar îi ţineţi pe cei credincioşi vouă bine finanţaţi.
Aţi dat cu 50% mai mulţi bani administraţiei prezidenţiale. Probabil că nu erau suficiente fonduri pentru deplasările echipei domnului Nicuşor. Apropo, cum aţi reuşit miracolul de a-l trimite pe domnul preşedinte la Washington?
Aţi dat mai mulţi bani CNA-ului pentru a cenzura maxim vocea noastră. Dar nu ne pasă. Nu ne puteţi închide gura şi nu ne veţi reduce la tăcere. Relocaţi fonduri şi stabiliţi bugete după cum vi se dictează de la Bruxelles pentru că România a fost luată pe persoană fizică de Ursula von der Leyen, o persoană care a fugit din Germania unde era investigată pentru fapte de corupţie.
Dar noi suntem aici, ne-am deschis mintea şi ne-am înălţat cugetul. Aţi pierdut şi asta vă sperie. Noi suntem stăpânii acestor meleaguri, noi suntem stăpânii României. Voi nu sunteţi decât torţionarii poporului român. Iar noi ştim să ne ridicăm atunci când vrem să fim liberi.
Pentru că poporul român a înviat din propria-i cenuşă, ca pasărea Phoenix. Iar cei care veghează asupra poporului român au trezit sufletul acesta viteaz şi demn. Și apoi, vom pleca la luptă. Și vom învinge!
|