|
primit de la doamna deputat Monica-Elena Berescu (Grupul parlamentar al USR)
Ordine de protecţie mai puternice şi sancţiuni mai dure – noul cadru legal împotriva femicidului
România întăreşte mecanismele de prevenire şi combatere a violenţei împotriva femeilor prin promulgarea a două acte normative cu impact major:Legea nr. 36/2026, coiniţiată de deputata Monica Berescu, şi legea privind prevenirea şi combaterea femicidului, susţinută de aceasta în Parlament.
Iniţiativele legislative vin într-un context tensionat, în care numărul cazurilor de violenţă domestică şi al crimelor împotriva femeilor rămâne constant ridicat, iar presiunea publică pentru intervenţii eficiente devine din ce în ce mai accentuată.
Legea femicidului: recunoaşterea juridică a unei realităţi statistice
Proiectul introduce, pentru prima dată în legislaţia română, o definiţie clară a femicidului: uciderea cu intenţie a unei femei, precum şi moartea survenită ca urmare a loviturilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte ori a altor infracţiuni intenţionate, indiferent dacă faptele sunt comise de un membru al familiei sau de o altă persoană. Legea defineşte trei forme distincte, femicidul intim, non-intim şi indirect, acoperind inclusiv sinuciderile survenite în context de violenţă între parteneri.
Modificările penale introduc circumstanţe agravante la omorul calificat pentru faptele comise asupra femeilor de către fostul sau actualul soţ, concubin ori partener, sau cele motivate de gen, divorţ, refuzul căsătoriei şi răzbunare. includ majorarea pedepselor pentru omor, loviri cauzatoare de moarte şi alte infracţiuni comise în context de violenţă domestică sau de control şi dominaţie, cu pedepse între 15 şi 25 de ani sau detenţie pe viaţă. Acţiunea penală va putea fi declanşată din oficiu, fără plângere prealabilă, în cazurile de violenţă de gen. Instanţa penală va putea constata direct nedemnitatea inculpatului de a moşteni victima.
”Femicidul nu este o tragedie inevitabilă. Este o rană deschisă a unui stat care, prea des, a ajuns prea târziu. Nu mai putem vorbi despre cazuri izolate, ci despre un fenomen care cere răspunsuri ferme, coerente şi imediate. Am votat această lege cu convingerea că fiecare viaţă pierdută putea fi salvată. A numi această crimă înseamnă, în sfârşit, să ne asumăm responsabilitatea de a o opri. România are nevoie de un sistem care nu doar constată tragedia, ci o previne”, a declarat Monica Berescu, membră a Comisiei „România fără violenţă domestică”.
Legea mai prevede protecţie imediată pentru minorii şi persoanele aflate sub tutelă în cazul decesului victimei, introducerea în şcoli a educaţiei pentru egalitate de gen şi prevenirea violenţei, colectarea sistematică de date despre fenomen şi crearea unui mecanism de analiză şi raportare publică prin Observatorul Român pentru Analiza şi Prevenirea Omorurilor (ORAPO). Legea urmează să fie promulgată de Preşedintele Nicuşor Dan.
Legea nr. 36/2026: ordinul de protecţie devine garanţie, nu numărătoare inversă
Coiniţiată de Monica Berescu împreună cu deputatele Cynthia Păun, Simona Spătaru, Oana Țoiu şi Diana Buzoianu, legea promulgată săptămâna trecută aduce trei modificări concrete: primăriile şi asistenţii sociali sunt obligaţi să contacteze victima înainte ca ordinul de protecţie să expire, pentru a oferi sprijin şi informaţii privind prelungirea acestuia; consilierea psihologică devine obligatorie pentru agresori; în caz de recidivă, ordinul de protecţie poate fi prelungit până la 24 de luni.
„Un ordin de protecţie nu ar trebui să fie o numărătoare inversă a fricii, ci un scut real, viu, activ. Nu putem lăsa victimele singure în faţa unei ameninţări care revine. Sutele de mii de cazuri din ultimii ani ne-au arătat că nu este suficient să îndepărtăm agresorul. Trebuie să intervenim acolo unde se formează violenţa: în comportament, în mentalitate, în lipsa de responsabilitate. Legea introduce consiliere obligatorie şi o intervenţie activă a statului, pentru siguranţa reală a victimelor şi a comunităţii. Statul trebuie să fie prezent, să fie vigilent, să fie responsabil – pentru siguranţa reală a fiecărei femei şi a fiecărei familii", a subliniat Monica Berescu
Cele două legi completează un set de măsuri legislative susţinute de Monica Berescu în actualul mandat, care propune suspendarea mandatelor aleşilor locali cu ordin de protecţie activ, în termen de 48 de ore, proiect depus în 2025 împreună cu Cynthia Păun, Simona Spătaru, Sorin Sipoş şi Alexandru Dimitriu, aflat în dezbatere parlamentară.
|