|
primită de la domnul deputat Cosmin Andrei (afiliat Grupului parlamentar al PSD)
Bucureştiul nu poate asista pasiv la distrugerea comunităţilor româneşti din Valea Timocului!
Deputatul de Tulcea, Andrei Cosmin, solicită Ministerului Afacerilor Externe o intervenţie diplomatică fermă pe lângă guvernul de la Belgrad pentru protejarea drepturilor celor aproximativ 300.000 de români din Valea Timocului.
Într-o întrebare oficială adresată ministrului Oana-Silvia Țoiu, parlamentarul tulcean atrage atenţia asupra situaţiei dramatice din zona oraşului Bor, unde activităţile miniere ale gigantului chinez ZiJin duc la exproprieri abuzive şi la o catastrofă ecologică fără precedent.
Poluarea severă a râului Bor, afluent al Timocului care se varsă în Dunăre, transformă această criză într-o problemă de mediu transfrontalieră majoră, afectând direct calitatea apei şi ecosistemul de pe teritoriul României.
„Este inacceptabil ca fraţii noştri din localităţile Bor, Slatina sau Kriveli să fie alungaţi de pe vetrele lor strămoşeşti prin proceduri de expropriere forţată care ignoră standardele europene. Statul român are datoria morală de a condiţiona sprijinul pentru aderarea Serbiei la Uniunea Europeană de garantarea dreptului la sănătate, proprietate şi identitate pentru etnicii români. Nu putem permite ca interesele economice ale unor companii străine să sacrifice vieţile şi viitorul comunităţii româneşti din Timoc”, a declarat deputatul Andrei Cosmin.
Parlamentarul avertizează că deversările masive de reziduuri miniere şi substanţe toxice în bazinul dunărean reprezintă o ameninţare directă la adresa sănătăţii publice, inclusiv pentru locuitorii din avalul Dunării.
„Avem nevoie de o monitorizare comună riguroasă a calităţii apelor la intrarea în ţară, nu doar de asigurări diplomatice de faţadă. România trebuie să fie scutul juridic şi umanitar pentru organizaţiile româneşti din Serbia care reclamă distrugerea sistematică a satelor lor. Voi depune tot efortul pentru ca această problemă să ajungă pe agenda afacerilor externe ale României, deoarece progresul economic nu poate fi clădit pe ruinele şi suferinţa românilor de peste graniţe”, a concluzionat Andrei Cosmin.
|