|
primit de la preşedintele Comisiei pentru ştiinţă şi tehnologie, domnul deputat Dragoş Gabriel Zisopol (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)
Miercuri, 1 aprilie, domnul deputat Dragoş Gabriel Zisopol, Preşedintele Comisiei pentru Știinţă şi Tehnologie din Camera Deputaţilor, a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanţi de seamă ai Ambasadei Republicii Elene în România.
Au participat la întâlnire: Es. Evangelia Gramatika – Ambasadorul Republicii Elene în România, domnul Georgios Papanikolaou – Adjunctul Șefului Misiunii, domnul Konstantinos Dikaros – Șeful Biroului pentru Afaceri Economice şi Comerciale şi domnul Dimitris Skalkos – Secretarul General pentru Relaţii Economice Internaţionale şi Extroversiune.
Cu acest prilej relaţiile bilaterale dintre România şi Republica Elenă, ştiinţa şi implementarea proiectelor comune între cele două ţări, au fost principalele subiecte dezbătute la întâlnire.
|