|
primit de la domnul deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)
În cea de-a doua zi a vizitei oficiale în România, joi, 16 aprilie, delegaţia Grupului de prietenie cu România din Rada Supremă a Ucrainei, condusă de Denys Maslov, a avut o serie de întrevederi de lucru la nivelul mai multor ministere.
Programul a inclus întâlniri la Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Justiţiei, precum şi la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, având ca obiectiv consolidarea dialogului bilateral şi aprofundarea cooperării sectoriale.
La Ministerul Afacerilor Externe, discuţiile cu secretarul de stat Ana Tinca au evidenţiat importanţa menţinerii unei relaţii bilaterale solide, pragmatice şi constructive, precum şi rolul esenţial al diplomaţiei parlamentare în consolidarea dialogului politic şi încrederii reciproce. Partea română a reafirmat solidaritatea deplină a României cu Ucraina, în contextul agresiunii Federaţiei Ruse, condamnând atacurile asupra infrastructurii civile şi reiterând sprijinul pentru o pace justă şi durabilă, în conformitate cu dreptul internaţional. Totodată, a fost subliniat şi rolul comunităţilor româneşti din Ucraina şi ucrainene din România, ca punţi de legătură, fiind reafirmată disponibilitatea pentru cooperare în vederea respectării drepturilor minorităţilor naţionale.
În cadrul întrevederii de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, cu secretarul de stat Ionel Scrioşteanu, au fost analizate proiectele comune de infrastructură de transport rutier, feroviar, fluvial şi maritim. Partea română a subliniat rolul strategic al acestor iniţiative pentru facilitarea fluxurilor de mărfuri şi persoane, creşterea conectivităţii regionale şi consolidarea coridoarelor de transport dintre cele două state. Totodată, a fost evidenţiată contribuţia acestor proiecte la sprijinirea economiei ucrainene, la eficientizarea logisticii în contextul actual şi la crearea premiselor necesare pentru procesul de reconstrucţie şi dezvoltare durabilă a Ucrainei în perioada post-conflict.
La Ministerul Justiţiei, discuţiile purtate cu secretarul de stat Roxana Simona Momeu au vizat importanţa reformelor în contextul eforturilor Ucrainei de aderare la Uniunea Europeană. România şi-a exprimat disponibilitatea de a împărtăşi experienţa acumulată în procesul de integrare europeană, precum şi după aderarea la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Au fost abordate, de asemenea, aspecte privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, inclusiv transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor Convenţiei Consiliului Europei privind protecţia profesiei de avocat, în vederea consolidării cadrului juridic referitor la drepturile profesionale, libertatea de exprimare şi măsurile de protecţie specifice acestei profesii.
Ultima întrevedere din program a avut loc la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, unde delegaţia ucraineană a avut discuţii cu secretarul de stat Gigel Paraschiv. Dialogul s-a concentrat asupra învăţământului în limbile minorităţilor naţionale, cadrului legislativ aferent, precum şi asupra situaţiei şcolilor cu predare în limba ucraineană din România şi a celor cu predare în limba română din Ucraina. De asemenea, au fost abordate aspecte privind cooperarea bilaterală în domeniul educaţiei şi rezultatele dialogului dintre ministerele de profil din cele două state. În acest context, partea română a evidenţiat măsurile de sprijin acordate copiilor ucraineni refugiaţi, în vederea facilitării accesului acestora la educaţie, integrării în sistemul de învăţământ din România şi menţinerii legăturii cu sistemul educaţional ucrainean.
Întrevederile au reconfirmat nivelul ridicat al cooperării româno-ucrainene şi angajamentul comun pentru consolidarea parteneriatului bilateral, în beneficiul stabilităţii şi securităţii regionale. Vizita a avut loc la invitaţia domnului deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi, în calitate de preşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Ucraina din Parlamentul României.
|